Smart business - finalizare
La mai bine de 15 luni de la semnarea primului contract de subvenție în cadrul
proiectului Smart Business – Antreprenoriat în Regiunea Sud-Muntenia, ne aflăm astăzi în momentul finalizării etapei de implementare a proiectelor de business finanțate. Suntem, așadar, într-un punct de auto-evaluare, de bilanț, punct în care – parcurgând indicatorii pe care i-am asumat la început, putem valida rezultatele preconizate inițial. Din cei 10 beneficiari ai Asociației Respiro (Atelier Vera Design SRL, Brown Fox Design SRL, Ebiomag SRL, Kings Kids SRL, Klass Mob Buciumeni SRL, Mytrad Fast SRL, Nex Online SRL, Refresh Caravan SRL, Soare Business SRL, Web Design Management SRL), toți au reușit să îndeplinească cei doi indicatori principali: realizarea unei cifre de afaceri de cel puțin 30% din valoarea finanțării primite în cadrul primei tranșe și, respectiv, menținerea a cel puțin
două locuri de muncă. Toate cele 10 firme înființate au reușit, astfel, să îndeplinească condițiile necesare pentru acordarea celei de-a doua tranșe de finanțare, tranșă care a totalizat 434061,5 RON. Astfel, cei 10 beneficiari ai Asociației Respiro au reușit o rată de absorbție a fondurilor europene de 100%, respectiv întreaga sumă prevăzută inițial, în cuantum de 1.468.509 RON și să dovedească sustenabilitatea planurilor de afaceri asumate, inclusiv păstrarea celor 20 de locuri de muncă nou create.