Consiliere gratuită pe timp de izolare
În perioada 14 martie - 20 iunie, Asociația Respiro a desfășurat o campanie de consiliere psihologică și spirituală, cu scopul de a oferi sprijin persoanelor afectate de izolarea impusă de răspândirea Covid-19. Formularul de înscriere pentru cei care au simțit nevoia de sprijin a fost distribuit pe facebook, fiind accesibil persoanelor de orice vârstă. Pentru a putea face posibilă această campanie am beneficiat de ajutorul a 13 consilieri psihologici. Au existat 39 de solicitări pentru consilierea psihologică și 21 de solicitări pentru consiliere spirituală, însumând un total de 60 persoane. Vârstele beneficiarilor au fost cuprinse între 18 și 64 de ani. Cele mai comune probleme cu care s-au confruntat persoanele solicitante în această perioadă, au fost stresul crescut și anxietatea generată de confruntarea cu o situație nouă.
Ședințele s-au realizat prin intermediul platformelor audio, video și text, după preferințele fiecărui solicitant. Cei 13 consilieri au oferit în total aproximativ 200 de ședințe.
La final, feedback-ul oferit de beneficiari a fost predominant pozitiv, oamenii apreciind implicare și dedicare și afirmând că ședințele i-au ajutat să treacă mai ușor peste perioada mai puțin comună, provocată de virus.