Niciodată nu e prea târziu
În mai 1983, Hellen Hill, în vârstă de 96 de ani, și-a primit diploma de liceu. S-a simțit extaziată. Când terminase școala, cu 76 de ani în urmă, ea și cei cinci colegi ai ei nu primiseră diplome oficiale fiindcă școala avea atâtea datorii, încât nu și le putea permite. Doamna Hill a fost singurul supraviețuitor al clasei absolvenților din 1907, așa că n-a putut să-și împărtășească bucuria și entuziasmul cu foștii ei colegi. Mesajul este limpede: dezamăgirea de ieri poate deveni astăzi o încântare. Niciodată nu e prea târziu!
Carl Carson, la vârsta de 64 de ani, s-a hotărât să-și schimbe cariera. La acea vârstă, majoritatea oamenilor se gândesc la pensie, ceea ce nu e neapărat o fericire. Multe persoane de 64 de ani sunt încă foarte tinere și au acumulat experiențe pe baza cărora își pot clădi o carieră interesantă și plină de recompense. Carson activase cu succes ca agent de închirieri de automobile și camioane. A hotărât să-și construiască o nouă carieră în consultanță. Planul său inițial era să-și vândă serviciile la zece clienți. A început prin a scoate o publicație lunară, în care oferea consultanță la 1200 de abonați. La 75 de ani, Carson străbătea țara în lung și în lat de nenumărate ori pe an, vorbind la întruniri și distrându-se de minune.
Mesajul este cât se poate de limpede: niciodată nu e prea târziu să visezi, să înveți sau să te schimbi. Prea mulți oameni fabrică scuze pentru a nu-și atinge scopurile. Nu trăiesc în locul potrivit, sunt prea bătrâni sau prea tineri și invocă o grămadă de alte scuze. Cu siguranță nu va fi ușor, însă poate aduce satisfacții. E adevărat că nu putem opri timpul în loc sau să-l dăm înapoi, dar putem să stabilim scopuri pozitive și să folosim darurile unice pe care le avem.
Sursa: Zig Ziglar, Motive pentru a zâmbi: încurajări și inspirație pentru călătoria pe valurile vieții, București: Curtea Veche Publishing, 2013, pp. 77-78.