Străini sub același acoperiș
„Mi s-a spus de atâtea ori că dragostea ar trebui să fie necondiționată. Aceasta este regula nescrisă pe care toată lumea o sugerează. Dar dacă dragostea nu are limite, granițe, condiții, de ce ar încerca vreodată cineva să facă din dragoste o prioritate? Dacă știu că sunt iubită indiferent de situație, unde este provocarea iubirii? Se așteaptă de la mine să îmi iubesc soțul indiferent de toanele lui, iar el ar trebui să mă iubească pe mine indiferent de defectele mele. Dar în mod evident lucrurile nu stau așa. Acest lucru mă face să cred că toată lumea are o viziune greșită și că dragostea ar trebui să aibă reguli. Multe reguli!”
Căsătoriți de zece, cincisprezece, douăzeci de ani. Căsătoriți și nefericiți. Nu, lumea nu știe asta, pentru că au învățat în timp să pudreze realitatea cu un strat gros de afecțiune mimată. E și normal, să nu spui altora despre problemele tale! Fiecare zi reprezintă o rutină prin care treci la fel de indiferent și nepăsător ca în ultimii ani. Nici măcar nu mai știi când și unde a început declinul. Dragostea a devenit și ea doar una din numeroasele și repetitivele tradiții anoste și în loc să fie un mediu ascendent și solid al fericirii, a devenit un continuu sorginte de neînțelegeri și discuții în contradictoriu. Aceași casă. Camere diferite. Aceeași casă. Paturi diferite. Aceeași casă. Preocupări diferite. Doi străini sub același acoperiș.
Și te întrebi cum de noi, tinerii din generația curentă, suntem atât de bulversați când vine vorba de căsătorie?! De ce încercăm căsătorii de probă, sau alegem calea divorțului mult prea rapid, mult prea ușor?! Cum de nu ne putem alege un partener pentru restul vieții și cum de nu putem întemeia o familie?! Asta pentru că am văzut nefericirea din prea multe cupluri, am observat declinul lor, am fost martorii dezamăgirilor sentimentale și am văzut străini conviețuind în aceeași casă de zeci de ani.
Nu, nu cred că divorțul este soluția. Nu cred că găsirea unui partener temporar este soluția. Și atunci?!
Iubirea are reguli!
Și atunci introducem regulile indispensabile ale iubirii. Noi oamenii tindem să ne plafonăm, să ne mulțumim cu mai puțin, să acceptăm banalitatea propriei persoane. Tindem să cosmetizăm iubirea la început, iar odată ce povestea intră în linie dreaptă, ne ștergem fardurile galanteriei și devenim plați. Deseori persoana pentru care am semnat „contractul iubirii”, devine atât de diferită față de persoana cu care ajungem să conviețuim 20 de ani mai târziu, și asta în niciun caz nu reprezintă o schimbare pozitivă.
Prima, și cea mai importantă regulă a iubirii este aceea de a nu înceta să te updatezi la cea mai bună versiune a ta de soț, soție, partener. A nu înceta să faci din fericirea celuilalt prioritatea ta numărul unu! Cea mai mare teamă a oamenilor este aceea de a fi răniți, de a nu oferi mai mult decât primesc, de a deveni vulnerabili și apoi respinși. „În dragoste nu există frică!” Dragostea este absolută! Odată ce ea acaparează inima, orice sentiment negativ devine nesemnificativ. Și totuși, dacă tu ești cel care sacrifică, oferă, dăruiește iubire, te rog, continuă să faci asta! De ce? Pentru că știi că cel puțin ai încercat tot ceea ce a ținut de tine pentru ca dragostea să se dezvolte, iar dacă va fi ca povestea să nu meargă mai departe, nu vei avea nimic să îți reproșezi. Devenind vulnerabili, manifestând iubirea necondiționată ne face de fapt mai puternici și netemători în fața riscurilor.
„Dragostea ar trebui să stârnească dorința partenerilor de a fi cea mai bună versiunea a lor tot timpul. Dragostea necondiționată este o dragoste nedisciplinată, și după cum știm toți, o dragoste nedisciplinată este dezastruoasă și nefericită.” – Citate parafrazate din cartea „Gone Girl” de Gillian Flynn.
