Scriitorul american Lloyd Alexander spunea odată că tot ce pot face autorii este să încerce să spună ceea ce este în profunzimea inimii lor. Citind cărțile cuiva, îi vei descoperi gândurile, frământările și speranțele sau dezamăgirile. Ce putem oare găsi în cărțile autorului francez Eric Emmanuel Schmitt? Ce se revarsă pe paginile cărților sale din adâncul inimii sale? Ce vrea să ne transmită nouă, cititorilor care vrem să-i citim opera și să-i înțelegem viziunea despre lume? Să vedem în câteva rânduri cine este acest om al literelor. Eric Emmanuel Schmitt se naște pe 28 martie 1960 în orașul Sainte-Foy-le-Lyon, în regiunea Rhone din Franța. Familia sa i-a oferit o educație de factură atee, așa că în primii ani ai vieții sale a rămas fidel acestei filosofii. În adolescență trece printr-o criză puternică și va ajunge să recunoască mai târziu că muzica și arta au fost cele care l-au scos din starea de deprimare. Studiază filosofia și ajunge să fie profesor. În acel punct al vieții sale, renunță la poziția sa atee, devenind agnostic. Experiența care îi va modela viața se va petrece la începutul anilor 1990. Într-o excursie în Sahara, unde se afla împreună cu un grup de prieteni, se pierde. Va petrece o noapte întreagă singur, rătăcind printre dune și realizând că, în cele din urmă, există un Dumnezeu. Întors în Franța, va studia marile religii ale lumii, fiind impresionat, convins și fermecat de Isus în urma lecturii Evangheliilor. Se dedică scrisului, compunând piese de teatru și redactând romane devenite între timp foarte populare și recunoscute internațional. Este tradus în patruzeci și trei de limbi, iar piesele sale sunt jucate în cincizeci de țări (inclusiv România). Patru dintre operele sale au devenit subiectul unor producții cinematografice și au câștigat și premii. Trecând peste această scurtă descriere biografică, ce oferă Schmitt cititorului? De ce ar vrea cineva să-i citească operele sau, dacă ar putea, să meargă să îl vadă față în față? Ce oferă el mai mult decât alți autori? În primul rând, se oferă pe sine și firea sa iscoditoare. De multe ori a recunoscut că după experiența din Sahara a vrut să îi înțeleagă mai bine pe oameni, pe cei din jur. Să analizeze. Să descopere care este scopul din spatele lucrurilor. Schmitt este un paradox. Este un om al sensului, care încearcă să pună cap la cap toate elementele date. În același timp, vorbește despre mister. Vorbește despre viața care este mult mai mult decât simple statistici. Despre acele mici minuni peste care uneori trecem fără să le dăm prea mare importanță. Schmitt scrie despre frumusețea lumii, reprezentată atât prin oameni, cât și prin arta frumoasă ce inspiră. Operele sale se ocupă în principal cu omul în ipostazele sale cotidiene și luptele sale de zi cu zi. Vorbesc despre fericire, suferință, plictiseală, speranță sau disperare. Caută să vadă dacă în spatele lor mai este ceva. Dacă în trăirea umană este ceva mai profund ce poate fi scos la lumină. Și cum se poate ca toate aceste emoții să compună de fapt omul în toată ființa sa. Schmitt vorbește despre știința de a fi om, de a te descurca într-o lume care de atâtea ori este indescifrabilă sau se ridică împotriva ta. Personajele sale sunt ușor de urmărit și se lipesc repede de inima cititorului tocmai datorită faptului că de multe ori ne vedem pe noi în locul lor. Sau ne punem întrebarea ce am face dacă am fi în locul lor acolo. O întâlnire cu un asemenea autor se lasă întotdeauna cu scântei. Cărțile bune întotdeauna fac să sară bucăți din noi, sau măcar să tremure părți ale sufletului nostru când simțim împreună cu personajul de pe pagina tipărită sau când întâlnim o idee ce are un ecou în inima noastră. Și de atunci încolo ajungem să o luăm împreună cu noi ca pe un sfetnic tăcut. Operele lui Eric Emmanuel Schmitt pot ușor să producă această reacție tipică unei cărți bune. Așa că acum este un moment destul de bun a încerca măcar o pastilă.