Cultural · vineri, 18 dec.

Christian Sălcianu

Ce relevanţă are azi o carte scrisă cu atât de mult timp în urmă?

Refresh! Update! New stories!
 
Știm să glisăm cu degetul pe ecran ca să vedem noutăţile. Iar ce e vechi – mesaj, document, articol – se cam duce în arhivă. Te înţeleg, și eu am mii... Și nu e news dacă nu e și breaking news.
 
Nimic vintage? Internetul este plin de poze cu memories de acum un an, sau doi, sau cinci(zeci). Cu cât mai vechi, cu atât mai... relevante. De o vreme au apărut și nostalgicii după „iarna pe uliţă”. Sunt cei care postează cu maturitate prematură poze dintr-o copilărie în care, uitând de foame, călăreai sania și te luai la trântă cu troianul. Să ia aminte ăștia de acum, cu chipsuri, gadgeturi și aplicaţii. Relevanţă, nu glumă!
 
Tuturor ni se pare că vremea noastră, de atunci sau de acum, este standardul. Înainte de noi, habar nu aveau, iar după noi, nu prea mai ai cu cine. Și atunci, dacă vin cu Biblia în poza asta, nu-i așa că... devine relevantă o astfel de întrebare?
 
Dacă vezi Biblia ca pe un manual de ceva, o carte despre, o foaie plină cu, atunci sigur că e expirată. Sunt acolo destule realităţi apuse, nume, locuri, cuvinte neștiute. Lumea nu mai e pe uliţă. Auzi, cică „să nu poftești casa aproapelui tău... nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui...” F5, prietene, F5! Asta era în Antichitate.
 
Dar, ce zici, nu mai are nicio relevanţă porunca „să nu furi”? Sau „să nu minţi”? Sau „să nu ucizi”? Hmm, deja te prinzi. Generaţia care a ieșit în stradă a spus: „CORUPŢIA UCIDE!”. Iată un strigăt cutremurător, care nu ar avea relevanţă dacă nu ai fi învăţat din Scriptură că nu e bine să furi, să minţi şi apoi să ucizi.
 
Biblia e relevantă, te face vedetă, te scoate în faţă! Ești atât de valabil încât să stai în lumina reflectoarelor ei? Scriptura nu este agenţie de știri, nu este compendiu pentru vreo materie, nu este nici măcar o carte de povești (măcar astea ar fi fost nemuritoare). Geniul ei este că își păstrează relevanţa atâta vreme cât cititorul se recunoaște acolo, în faţa Autorului. Căci omul, în esenţa lui, nu s-a schimbat în mii de ani: e la fel de creatură, e la fel de afectat de virusul păcatului. Dar e la fel de... câștigabil pentru împărăţia lui Dumnezeu.
 
Ia o Biblie. Activează-ţi locaţia. Lasă-te identificat. Și vei găsi cele mai bune recomandări pentru azi. Și vei afla și drumul, în cazul în care recunoști că nu mai știi încotro! ;-)
 
P.S. Întreb și eu: ce relevanţă are vechimea unui testament? Vechi sau Nou, important e dacă sunt și eu trecut acolo sau nu.
 
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!