Cerc de lectură | E un pod pe Drina | Ivo Andrić

din 07 aprilie

Excavând străfundurile istoriei în căutarea paginilor însângerate din trecutul zguduitor al unui popor apăsat crunt de jugul otoman vreme de patru veacuri în şir, doar ca la sfârşitul secolului al XIX-lea jugul turcesc să fie schimbat cu altul la fel de asupritor, cel al Imperiului Habsburgic, Ivo Andrić evocă momentele crunte din perioada marilor stăpâniri sprijinite pe prigoană şi sabie, precum şi rezistenţa poporului la toate supliciile.

Romanul urmăreşte dramele şi metamorfozele informe ale suferinţei din existenţa Vişegradului, un orăşel aşezat pe unul dintre malurile Drinei, de-a lungul a patru sute de ani. Istorisirea începe cu momentul central al construirii faimosului pod peste Drina, din porunca lui Mehmet-paşa Sokolovici, şi se încheie cu dramatica distrugere a acestuia la începutul Primului Război Mondial. Structura romanului este formată dintr-o succesiune cronologică de povestiri ale unor întâmplări ce au cutremurat existenţa Vişegradului în decursul vremurilor, povestiri străbătute de un lirism fraged şi încântător, înveşmântate în scriitura bogat expresivă, alături de stilul impregnat cu aroma vechilor cronicari.

Primele capitole vorbesc despre însemnătatea şi importanţa strategică şi economică pe care podul construit peste Drina îl are pentru Înalta Poartă. Tot aici regăsim relatată istoria dramatică a construirii podului din dorinţa acelui temut Mehmet-paşa, care odinioară se născuse şi crescuse în Vişegrad, însă, într-o crâncenă dimineaţă, fusese răpit împreună cu alţi copii de vârsta lui. Din ienicer în armata Imperiului Otoman, acesta avea să devină ginerele şi mâna dreaptă a sultanului.

Memorabilă este evocarea halucinantului exod din anul 1516, al strângerii aşa numitului „bir de sânge”, adică un anumit număr de copii creştini strânşi cu forţa de către turci de prin satele Bosniei şi Herţegovinei, sortiţi să devină ieniceri.

„Copii aleşi erau căraţi pe căluţi bosnieci, înşiruiţi într-un convoi atât de lung încât de-abia îl puteai cuprinde cu privirea. Fiecare căluţ purta în spinare, de-o parte şi de alta, câte un coş împletit, cum sunt cele pentru fructe; şi în fiecare coş fusese pus câte un băiat cu bocceluţa şi cu fărâma lui de pită, ultima mângâiere pe care o mai ducea cu el de la vatra părintească (...). La câţiva paşi de ultimii cai se târau după caravana asta ciudată, răzleţiţi, aproape fără suflare, mulţime de părinţi sau de rude ale copiilor acestora duşi pentru totdeauna şi sortiţi să devină turciţi şi circumcişi într-o lume străină, să-şi uite credinţa, neamul şi ţara (...). Cele mai numeroase erau femeile, mame, bunici sau surioare ale băieţilor răpiţi. Când se apropiau prea mult de convoi, călăreţii agăi le împrăştiau cu lovituri de bici sau mânându-şi caii peste ele, cu strigăte asurzitoare (...). Deosebit de îndărădnice şi de nestăpânit erau mai ales mamele. Le vedeai alergând cu paşi repezi şi hotărâţi, fără să se uite unde calcă, cu pieptul dezgolit, despletite, uitând de tot ce se afla prin preajmă, văietându-se şi bocind ca după mort, în timp ce altele, aproape ieşite din minţi, gemeau, urlau de parcă durerile facerii le-ar fi sfâşiat pântecele şi, orbite de lacrimi, se năpusteau de-a dreptul în bicele călăreţilor. Şi la fiecare lovitură răspundeau întrebând fără rost «Unde mi-l duceţi? Unde mi-l duceţi?», câte unele încercau să-şi mai cheme băieţii pe nume ca să le mai dea câte ceva din fiinţa lor, cât pot să cuprindă două cuvinte, o ultimă povaţă sau un sfat pentru drum «Rade, fecioraşul meu, să n-o uiţi pe măicuţa...!», «Ilia! Ilia! Ilia!» striga o alta, cătând cu ochii deznădăjduiţi căpşorul cunoscut şi drag şi-şi repeta strigătul, necontenit, de parcă ar fi vrut să întipărească în mintea copilului numele acesta creştinesc care, peste câteva zile, avea să-i fie răpit pentru totdeauna.” (pp. 39-40)

Intrarea pe bază de donație. Este recomandată o donație de 15-20 lei pentru susținerea activității Asociației Respiro.

Prin achitarea taxei de participare vei susține și activitatea socială a Asociației Respiro - proiectul de consiliere psihologică gratuită pentru tinerii care nu pot accesa serviciile de consiliere contra cost din motive financiare.

Cunoaștem regulamentul GDPR și dorim să te asigurăm că datele tale personale sunt în siguranță. Vom folosi datele tale pentru a-ți furniza programul evenimentelor noastre prin e-mail, telefon sau SMS și pentru a te ține la curent cu eventualele situații neprevăzute. Fotografiile făcute în  cadrul evenimentului vor fi folosite pentru promovarea activității asociației pe rețelele de socializare. Înscrierea la eveniment reprezintă acordul tău pentru utilizarea acestora în scopul mai sus amintit.


 

Domeniu

Educație și cultură

Dată începere

Marți, 7 aprilie 19:00

Dată final

Marți, 7 aprilie 21:00

Cost

15.00 de lei

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!