Grup de dezvoltare personală

din 19 martie

Ai participat până acum la un grup de dezvoltare personală? Te-ai gândit vreodată să încerci?

Indiferent de răspunsul tău, poate fi un exercițiu util pentru fiecare dintre noi să încercăm să ne înțelegem și din prisma celorlalți, prin interacțiune, comunicare deschisă și joc de rol. Îți propunem o serie de întâlniri săptămânale de grup în cadrul Asociației Respiro. Vom explora împreună lucrurile care te frământă, într-un mediu sigur, alături de oameni care au în comun aceeași dorință de a face schimbări în propria viață și în relație cu cei din jur.

Vom porni discuțiile de la modul în care experiențele de viață își pun amprenta asupra dezvoltării noastre și vom încerca să înțelegem impactul acestora în prezent. 

Facilitator: 

Cătălina Bunea este studentă în anul 3 la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Psihologie,  Universitatea din București. A desfășurat activități de terapie ocupațională în cadrul Spitalului clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia din București. A participat la o serie de evenimente și ateliere de teatru și dramaterapie. Pe lângă psihologie, printre interesele ei se află arta, fiind absolventă a Școlii Populare de Artă, specializarea pictură.

Participarea se face pe bază de înscriere.

În cadrul evenimentului te invităm să susții activitatea noastră, făcând o donație de 15-20 lei

Cunoaștem regulamentul GDPR și dorim să te asigurăm că datele tale personale sunt în siguranță. Vom folosi datele tale pentru a-ți furniza programul evenimentelor noastre prin e-mail, telefon sau SMS și pentru a te ține la curent cu eventualele situații neprevăzute. Înscrierea la eveniment reprezintă acordul tău pentru utilizarea acestora în scopul mai sus amintit.


 

Domeniu

Psihoterapie și dezvoltare personală

Dată începere

Joi, 19 martie 18:30

Dată final

Joi, 19 martie 21:00

Cost

20.00 de lei

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Înscrie-te acum

inscrie-te

Înscrie-te la eveniment

Vei primi un e-mail de confirmare în cel mai scurt timp.

20.00 RON

Alte Evenimente

Seară de muzică

Sara Stroici și Andreea Dobia vă invită la o discuție liberă care va urmări firul roșu al istoriei muzicii, de la începuturi până în zilele noastre. Vor fi subliniate, atât pri...

participă + 3 locuri disponibile GRATUIT

E luni, e seară de jocuri

E luni, e seară de jocuri la Respiro. Timp de socializare, povești și joacă la greu. Hai cu noi! Fie că vrei să ni te alături singur sau cu gașca ta, ești binevenit. Promitem că o să te înt&acir...

participă + 16 locuri disponibile 10.00 de lei

Curajul de a fi tu!

Investește în tine și în cea mai importantă armă a ta: curajul de a fi exact așa cum îți imaginezi tu!   Se spune adesea că pentru a putea iubi pe cineva îți trebui...

participă + 4 locuri disponibile 80.00 de lei

Imersaţi în incertitudine

Te invităm la o prezentare la intersecția dintre știință și religie despre impactul pe care incertitudinea îl are asupra vieţii şi sănătăţii umane la nivel individual şi populaţional. Are i...

participă + 2 locuri disponibile GRATUIT

E luni, e seară de jocuri

 E luni, e seară de jocuri la Respiro. Timp de socializare, povești și joacă la greu. Hai cu noi! Fie că vrei să ni te alături singur sau cu gașca ta, ești binevenit. Promitem...

participă + 16 locuri disponibile 10.00 de lei

E luni, e seară de jocuri

E luni, e seară de jocuri la Respiro. Timp de socializare, povești și joacă la greu. Hai cu noi! Fie că vrei să ni te alături singur sau cu gașca ta, ești binevenit. Promitem că o să te înt&acir...

participă + 16 locuri disponibile GRATUIT

Cum reușim să armonizăm emoțiile dintr-o clasă? Cum întâmpinăm emoțiile de profesor și emoțiile de elev? Cât timp oferim fericirii din clasa noastră? Cum ajungem la comoara noastră a...

participă + 6 locuri disponibile 80.00 de lei

Cărți pe nevăzute

Dragi prieteni, pregătim pentru voi o nouă întâlnire Cărți pe nevăzute. Dați de veste în țară, iubitorilor de carte, cititorilor înrăiți sau începători! Dacă te numeri ...

participă + 15 locuri disponibile GRATUIT

Limitele tale în relația cu ceilalți

Dragă Om, Revenim către tine cu această tematică și acest atelier care a avut succes de fiecare dată datorită caracterului său experiențialist și creativ. Știu că este important să știi care și cum...

participă + 12 locuri disponibile 70.00 de lei

Atelier de(spre) caleidoscoape

Dezvoltarea creativității și relaxarea sunt doar două dintre beneficiile intuitive ale unui atelier de lucru manual. Sărbătorim venirea primăverii cu un atelier de confecționat caleidoscoape. Ne oc...

participă + 16 locuri disponibile 80.00 de lei