Grupuri

Una dintre direcțiile majore de activitate a Asociației Respiro este cea de dezvoltare, proiectul Respiro GroUP este modalitatea prin care dimensiunea dezvoltării este adresată. Proiectul vizează toate cele trei aspecte specifice filosofiei Respiro: dezvoltarea intelectuală, emoțională și spirituală, cele trei laturi fiind interconectate. Vei putea urma întreg programul de dezvoltare în funcție de interesul și disponibilitatea personală.

Aici vei găsi contextului dezvoltării de competențe și abilități pe toate cele trei laturi în vederea obținerii echilibrului și a unei vieții împlinite.

În acest moment nu este planficat nici un eveniment.

Evenimente trecute

Tema programului: Stima de sine Acest grup face parte din programul de dezvoltare personală destinat tinerilor cu vârste între 18-30 de ani, dezvoltat de Asociația Respiro. Programul vine în sprijinul persoanelor care își doresc o îmbunătățire a modului de raportare la propria persoană și care au nevoie de mai multă liniște în propria viață. Pe parcursul c...
  Grupul de dezvoltare personală este structurat pe 10 sesiuni săptămânale și se adresează unui număr de 10 fete cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani.  În cadrul grupului vom facilita dezvoltarea și conturarea identității sexuale, identificarea barierelor care stau în calea manifestării sănătoase a sexualității, precum și îmbunătățirea intimității ...

Probă

Înclinații înnăscute sau dobândite? Acest serial documentar explorează faptele științifice care stau la baza modului în care bebelușii descoperă viața în primul lor an....
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!