Apărută în colecția „Râsul lumii”, Cum să fii englez, cartea lui George Mikes, este plină de umor englezesc. Citiți mai jos un scurt fragment din capitolul în care autorul se amuză pe seama turiștilor care iau cu asalt obiectivele turistice din alte țări.
„Călătoria” este numele unei boli moderne care a devenit violentă pe la jumătatea anilor ’50 și continuă să se extindă. Boala – numele ei științific este travelitis furiosus – este răspândită de un microb numit prosperitate. Simptomele ei se pot recunoaște ușor. Pacientul nu mai are stare la începutul primăverii și începe să alerge de la o agenție de turism la alta strângând informații inutile despre locuri pe care n-are de gând să le viziteze, studiind broșuri etc.; apoi, el, sau de obicei ea, va da o raită pe la croitori, modiste, solduri de vară, magazine cu articole sportive și va cheltui o sumă de trei ori și jumătate mai mare decât el sau ea își poate permite; în cele din urmă, în august, pacientul se va urca într-un avion, tren, autocar sau într-o mașină și va porni spre locuri străine laolaltă cu mii de tovarăși de suferință, nu pentru că este interesat sau atras de locul spre care se îndreaptă, nici pentru că-și permite să meargă acolo, ci pur și simplu pentru că nu-și permite să nu meargă. Boala este cât se poate de contagioasă. În zilele noastre, te poți îmbolnăvi de călătorită în străinătate cam cum te îmbolnăveai de gripă în anii ’20, atâta doar că e și mai și.
Rezultatul este că în lunile de vară (și în ultimii ani și iarna) toată lumea e în mișcare. În Positano n-auzi deloc italiană, ci doar germană (pentru că Anglia nu-i singura victimă a bolii); în unele părți din Franța nu te poți descurca dacă nu vorbești americana; și limba oficială din Costa Brava este engleza. Nu m-aș mira să văd în Blanes sau Tossa de Mar un anunț cu: Aqui Se Habla Español – aici se vorbește spaniola.
Care e scopul acestor călătorii? Fiecare naționalitate are unul propriu. Americanii vor să-și facă poze în: (a) Trafalgar Square, cu porumbeii, (b) în Piața San Marco din Veneția, cu porumbeii și (c) în fața Arcului de Triumf din Paris, fără porumbei. Ideea este pur și simplu să strângă dovezi documentate că au fost acolo. Neamțul călătorește ca să-și verifice ghidurile: când vede că Ponte di Rialto este acolo unde trebuie să fie, că Turnul este la locul lui în Pisa și că este înclinat în unghiul promis – bifează lucrurile acestea în ghidul lui și se întoarce acasă mulțumit că n-a fost înșelat. Dar englezii de ce călătoresc?
Mai întâi, pentru că așa face vecinul lor și au luat microbul de la el.
(Fragment din George Mikes, Cum să fii englez, Humanitas, 2006, pp. 111, 112)
Imagine: Gia Rezavi – Călătorii
