Am putea spune că nici filmele de animație nu mai sunt ce-au fost odată. Goana după încasări a făcut să se piardă ceva din candoarea personajelor de altădată și din naivitatea poveștilor din urmă cu câteva decenii. Din fericire, putem „revizita” oricând filmele clasice și tocmai de aceea vă propun un film Disney mai puțin cunoscut, și anume The Fox and the Hound (1981). Bazat pe romanul omonim scris de americanul Daniel P. Mannix, filmul spune povestea prieteniei neobișnuite dintre un pui de vulpe pe nume Tod și un cățeluș pe nume Copper, cel dintâi fiind adoptat de o văduvă cu inimă bună, iar cel de-al doilea, de vecinul văduvei, Amos Slade, un bătrân vânător irascibil și cu suflet hain, care decide să-l dreseze pe Copper pentru a-l transforma într-un bun câine de vânătoare. Cei doi pui își promit prietenie veșnică, însă, după cum este de așteptat dacă ținem cont de relațiile tradiționale dintre vulpi și câinii de vânătoare, legământul acesta va fi pus la grea încercare. Sigur că lecția pe care realizatorii au vrut să „o predea” spectatorilor este lesne de intuit, dar asta nu face filmul mai puțin agreabil. De fapt, este bine să ni se reamintească din când în când că nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur după culoarea blănii, că un prieten adevărat este unul dintre cele mai bune lucruri de care ne putem bucura în viață și că, deși obiceiul pământului pare să ne fi predestinat unor roluri anume, avem totuși libertatea de a gândi și de a alege, de a depăși prejudecățile și de a avea relații bune cu „inamicii consacrați”. The Fox and the Hound are câte un pic din toate: personaje principale drăguțe și dulci, personaje secundare haioase (or să vă placă mai ales cele două păsări care se străduiesc de-a lungul filmului să prindă un viermișor isteț, dar și bătrânul câine de vânătoare numit Chief), eroi negativi, conflict, momente amuzante, dar și tensionante, câteva cântecele cu mesaj. Poate că, spre deosebire de alte filme Disney, acesta mi-a plăcut în mod deosebit pentru aerul său ușor melancolic, care poate fi ghicit încă din generic (acesta este ultimul film Disney în care creditele sunt prezentate pe genericul de debut, iar nu la sfârșit) și din primele secunde, sugerând o anumită tristețe: că lumea e așa cum e, că mamele-vulpi sunt vânate și puii le rămân orfani, că există o formă de răutate considerată „mersul lucrurilor”. Nici finalul nu este tocmai unul „tradițional”, Disney-like. Tocmai de aceea, nu cred că The Fox and the Hound este un film potrivit pentru copii (mai ales pentru cei foarte mici), dar merge cu siguranță la publicul adult, într-o seară de decembrie. Vocile eroilor principali au fost asigurate de doi cunoscuți actori, Mickey Rooney și Kurt Russell, iar regia poartă nu mai puțin de trei semnături: Ted Berman, Richard Rich și Art Stevens. Din păcate, The Fox and the Hound face parte dintre filmele mai puțin cunoscute din „lumea Disney”, bucurându-se de mai puțină popularitate decât Bambi, One Hundred and One Dalmatians sau Cinderella. Sunt sigur însă că, dacă îl veți viziona, vă va oferi 83 de minute delicioase. Atenție însă! Există și un film intitulat The Fox and the Hound 2, din 2006. Eu vi-l recomand pe cel din 1981.