Este greu pentru cititorii lui C.S. Lewis să și-l imagineze pe scriitor îndrăgostit. Există ceva în cărțile lui – Creștinism, pur și simplu; Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr etc. – care pare să excludă din viața cunoscutului scriitor posibilitatea unei preocupări atât de mundane, precum relația romantică. În Shadowlands, îl vedem însă pe omul C.S. Lewis, și nu oricum, ci pur și simplu îndrăgostit. Filmul lui Richard Attenborough, Shadowlands (Tărâmul umbrelor, 1993), ni-l arată pe cel care a fost numit „una dintre cele mai logice minți ale secolului al XX-lea” – scriitorul C.S. Lewis, autorul seriei Cronicile din Narnia, profesor la Universitatea Oxford și renumit apologet creștin – prin prisma celui mai iubit dintre sentimente: dragostea. Shadowlands, scris de scenaristul William Nicholson pe baza propriei piese de teatru, a cărei premieră avusese loc cu vreo 3-4 ani mai devreme de lansarea filmului, este despre relația romantică a lui Lewis cu poeta americană Joy Gresham. Întâlnirea scriitorului cu viitoarea lui soție este precedată de o secvență în care acesta, citind scrisoarea prin care ea, o admiratoare necunoscută din America, îl anunță că va veni în Anglia și că ar vrea să-l cunoască, remarcă o anumită profunzime în felul ei de a scrie. Desigur, Lewis nu scapă de micile tachinări ale fratelui său, Warnie, care își imaginează cum buna doamnă Gresham îl va „sili” pe Jack (ei, da, lui C.S. Lewis, apropiații nu îi spuneau Clive, ci Jack) să-i asculte propriile creații literare, presupuse a avea o calitate mediocră, punându-l pe acesta în situația stânjenitoare de fi nesincer în aprecierea lor. Attenborough a reușit să surprindă o formidabilă deosebire de nuanță între a vorbi din punct de vedere teologic despre suferință, pe de o parte, și a trăi suferința pe propria piele, pe de altă parte. Fără îndoială, vă este cunoscută cartea Problem of Pain (Problema durerii, tradusă în limba română și publicată de Editura Humanitas), în care C.S. Lewis explorează unul dintre paradoxurile gândirii creștine: bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu vizavi de suferința omului. Există o anumită precizie chirurgicală în tratarea suferinței ca subiect de către gânditorul și intelectualul C.S. Lewis. Într-unul dintre discursurile sale publice, în Shadowlands, acesta afirmă cu o siguranță emfatică: „Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru trezirea omenirii surde.” Apoi însă, trăind durerea de a-și vedea soția măcinată de cancer, stingându-se încet, Lewis are parte de o experiență care îl umanizează, coborându-l din sferele înalte ale lumii ideilor pe pământul unde, oricâte explicații logice și plauzibile ar găsi cineva, suferința rămâne un mister și o călătorie care transformă radical ființa umană, transfigurând-o. Până la urmă, nu contează atât de mult să explici cât mai coerent suferința, cât mai degrabă să îi faci față într-un mod echilibrat, fără a-ți pierde credința. Povestea prieteniei și a căsătoriei celor doi scriitori este spusă lent, presărată cu umor, scoțând în evidență diferențele dintre Jack și Joy: el – un universitar rigid, de tip Oxford; ea – o americancă sigură pe ea și capabilă să-i dea replica marelui Lewis. Replicile curg una după alta – „Nu putem avea fericirea de ieri fără suferința de azi. Asta-i înțelegerea”, spune Joy – vioaie, inteligente, plăcute, amuzante. Dragostea lor tomnatică dovedește că, indiferent de vârstă, oricine poate fi surprins de Bucurie (Joy), chiar și un bărbat ca Lewis. Distribuția a fost oarecum surprinzătoare. Nu că Anthony Hopkins nu ar fi fost o alegere excelentă pentru rolul C.S. Lewis, mai ales că actorul cu origini galezo-engleze a incarnat de-a lungul anilor multe figuri istorice și persoane reale – Alfred Hitchcock, John Quincy Adams, Freddy Heineken, Burt Munro, John Harvey Kellogg, apostolul Pavel etc. Dar Debra Winger, în rolul lui Joy, a fost o alegere neașteptată și totuși nespus de inspirată. Anthony Hopkins, în pielea lui Lewis, face un rol remarcabil deși, la momentul lansării filmului, era surclasat de sine însuși prin adevăratul tur de forță din The Remains of the Day (Rămășițele zilei), film lansat în același an, 1993. Hopkins îi împrumută lui Lewis o privire care trădează inteligență pură și stăpânire de sine, dar și o anumită fragilitate, atunci când scriitorul este surprins de dragoste. Nici Debra Winger nu este mai prejos, portretizând o americancă incisivă, spirituală, inteligentă, onestă, capabilă să-i țină piept celebrului scriitor, ba chiar să-l scoată pe acesta din rutina rigidă a unei vieți întregi, din căldurica și comoditatea biroului său, pentru a-i oferi cel mai mare dar pe care îl poate primi orice ființă umană – dragostea. Shadowlands este un film despre o dragoste târzie, despre sacrificiu, despre doi oameni cărora anotimpul dragostei le este scurtat necruțător, făcând ca fiecare clipă petrecută împreună să fie intensă, apăsată de propria efemeritate, de cunoașterea mai dinainte a sfârșitului, ca o împlinire, parcă, a versurilor lui Joy Gresham Lewis: „The rain is dark against the sky / And sudden silver in the street; / In the pale night two shadows meet. / The rain falls with a silver sigh.”