CURS - Cum auzim/ ascultăm/ înțelegem muzica

Cum funcționează muzica? Începând de la percepția fiziologică a sunetului, trecând prin construcția piesei muzicale și ajungând la starea emoțională produsă de această artă, întâlnirile cu tema Cum auzim/ascultăm/înțelegem muzica își propun să sondeze fiecare dintre aspectele relevante în formarea, transmiterea și receptarea muzicii. Cele cinci module vor fi organizate astfel încât să acopere atât aspectele tehnice cât și pe cele practice ale discursului sonor. Întâlnirile se adresează atât muzicienilor amatori cât și mai ales melomanilor curioși și dornici să înțeleagă mai bine muzica și chiar pe ei înșiși prin intermediul alegerilor muzicale, existând o componentă importantă psiho-afectivă (pe lângă cea socio-culturală) în conturarea preferințelor și formarea gustului muzical.

Curs I: Baze teoretice

În acest prim curs vom observa caracteristicile fizice ale sunetului și cum se traduc ele în limbajul muzical, notația specifică pentru a ne putea orienta într-o partitură și a putea urmări textul muzical, organizarea sistemelor sau scărilor muzicale și conceptul de consonanță/disonanță. Majoritatea aspectelor teoretice vor fi însoțite de exemple practice pentru o cât mai clară edificare.

Curs II: Arhitectura sonoră. Sintaxa și forma muzicală

În continuare, având o bază de înțelegere a cărămizilor constitutive ale unei lucrări muzicale, vom putea trece la identificarea structurilor ce compun muzica și la modul în care se articulează pentru ca lucrarea să devină coerentă. Termeni precum motivtemăsintaxă sau formă muzicală se vor fixa pe baza exemplelor, stabilind de asemenea și relațiile dintre ele. 

Curs III: Audiția lucrării muzicale și identificarea conceptelor acumulate

În acest curs ne vom apleca cel mai mult asupra textului muzical propriu-zis. Vom audia (părți de) lucrări pe care apoi să le discutăm pe baza preceptelor specifice. Interacțiunea cu participanții va fi esențială deoarece felul în care aceștia vor reuși să-și însușească conceptele și abilitatea în a-și exprima ideile este, în definitiv, și scopul modulelor per ansamblu.

Curs IV: Muzica secolului XX

Al patrulea curs vine în completarea anteriorului, axându-se pe creația "cultă" (termenul nu este cel mai potrivit din considerente pe care le vom dezbate în cadrul întâlnirilor) secolului XX cu extensie până în contemporaneitate și tangențe cu muzica jazz și pop. Multitudinea de orientări și curente nu va permite o trecere exhaustivă în revistă, însă principalele direcții și preocupări vor fi acoperite. 

Curs V: Follow-up și lămuriri

Ultimul curs va fi rezervat propunerilor venite din partea cursanților (această invitație va fi lansată încă din primul curs) cu privire la subiecte legate de muzică și va avea rol de follow-up al întregului ciclu de module. 

 

Dan Popescu:

A început studiile muzicale sub îndrumarea părinților, ambii profesori de specialitate, iar liceul l-a urmat în Timișoara. Interesul pentru compoziția muzicală și, implicit, a aspectelor de natură tehnică a procesului creativ, l-au îndrumat către Universitatea Națională de Muzică din București, unde termină cursurile de licență și master la clasa de compoziție a prof. univ. dr. Doina Rotaru. Își susține teza de doctorat cu titlul O privire critică asupra tehnicilor minimaliste de compozițieîn toamna anului 2015, sub îndrumarea prof. univ. dr. Liviu Dănceanu. În calitate de doctorand, susține seminarii în cadrul UNMB la specializările Forme și analize muzicale, Armonie, Teoria instrumentelor și orchestrație, Teoria superioară a muzicii. Meritele sale componistice au fost recunoscute prin numeroase premii obţinute la concursuri naționale, respectiv în cadrul festivalului InnerSound (ediția 2018), și de asemenea prin comanda unor lucrări pentru proiecte ale MNGE sau ICR. Din portofoliul de compoziții au putut fi audiate lucrări în cadrul concertelor organizate de UNMB, Muzeul Naţional „George Enescu”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti (Mogoşoaia) şi în cadrul festivalurilor Timişoara Muzicală, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, CIMRO Days și InnerSound.

 

PREȚ CURS: 150 LEI ( 30 lei/ întâlnire)

Dacă ești student și dorești să urmezi cursul, o poți face în mod gratuit. Trebuie doar să ne trimiți o solicitare în acest sens pe adresa de e-mail: lounge@respiro.ro

Locuri disponibile: 13

înapoi la evenimente