Născut în 1876, la Hobița, într-o familie săracă, anonimă și lipsită de educație, Constantin Brâncuși va muri la Paris, în 1957. Era deja un nume recunoscut internațional. Era văzut, încă de atunci, drept unul dintre părinții modernismului în sculptură. Rafinat, cult (studii de artă la București, Munchen și Paris), fascinant, Brâncuși era parte a cercurilor intelectuale Occidentale. Între prietenii săi apropiați îi găsim pe Amadeo Modigliani și Ezra Pound, pe Guillaume Apollinaire și Pablo Picasso, Pe Man Ray, Marcel Duchamp, Henri Rousseau și Tristan Tzara, pe Peggy Guggenheim sau Fernand Léger.
În România, Brâncuși a fost privit când cu indiferență, când cu simpatie, când cu antipatie. După Revoluție, imaginea lui a devenit aproape mitologică. Poate și pentru că am căutat, începând din ’90, să ne depărtăm rapid de valorile comuniste și să ne apropiem (măcar în formă, dacă nu și în fond) de cele vestice. Cât anume știu însă românii despre sculptorul, pictorul (!) și fotograful Constantin Brâncuși? Unde anume se termină realitatea și unde începe mitul? Care este aportul lui real la arta internațională și de ce este considerat cel mai mare artist plastic român?
Vă așteptăm miercuri, 19.02.2020 să celebrăm împreună 144 de ani de la nașterea artistului printr-un dialog deschis, sincer, prietenos.
Lectori:
Vlad Bedros este decanul Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte și cercetător științific în cadrul „G. Oprescu” (Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția de Istoria și Teoria Artei (2002). La aceeași universitate a urmat studiile masterale, iar în 2011 a obținut titlul de doctor în istoria artei cu teza Iconografia absidei altarului în bisericile moldovenești la sfârșitul secolului al XV-lea și în prima jumătate a secolului al XVI-lea. La Universitatea Națională de Arte și-a început activitatea didactică din anul 2004.
Dragoș Farmazon este specialist în management și comunicare culturală, lector în sectorul educației non-formale (cursuri de istoria artei) și, din 2019, cadru didactic asociat în carul Facultății de Comunicare și Relații Publice a SNSPA, unde susține seminarele Cultură și Comunicare și Semiotică. Teorii ale limbajului. A coordonat sau a participat laorganizarea a peste 130 de evenimente culturale și la editarea mai multor cataloage de expoziție. A absolvit studiile de licență în cadrul Facultății de Istoria Artei a UNARTE, studiile masterale în Istoria și Circulația Ideilor Filosofice (Facultatea de Filosofie, UNIBUC) și, în prezent, este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Comunicare a SNSPA.
