Atelier de origami pentru tineri

Arta de a modela hârtia este veche și mulți dintre noi fară să știm ne-am apropiat de ea copii fiind atunci când am realizat din hârtie colorată un coif, o floare, un avion. Astăzi  în lume, această artă capătă valențe nebănuite, iar mulți artiști contemporani împing limitele către tot ceea ce se poate realiza din hârtie. În rîndul acestora se înscrie și artista Ayako Funatsu, care în urmă cu 23 de  ani admira frumusețile României călătorind prin țară cu rucsacul în spate, descoperind oameni locuri și peisaje noi. În  2000 s-a  hotărât să se stabileasca în România atrasă fiind de plaiurile Bucovinei de poveștile locurilor și de căldura oamenilor.  După 30 ani de carieră de provocări, de multe lucruri învățate a decis să se specializeze în origami o veche pasiune,  mânată fiind  de dorința de a dezvolta propria afacere,  inspirată de natură, dar și de oamenii deosebiti  pe care i-a întâlnit în drumurile sale. Așa s-a născut arta sa și Origami Natsuko.

Ayako ajunge ajunge marți , 26 Februarie, de la ora 19:00, în spațiul Respiro Lounge cu Atelierul de origami special gândit pentru tineri. Ne va ajuta să descoperim tainele acestei arte prin exerciții practice pline de creativitate.

Vă așteptăm să creați minuni din hârtie!

* TAXĂ DE PARTICIPARE: 30 lei  

** CHANGE OF PLANS? Dacă nu mai poți ajunge, te rugăm să intri pe e-mail-ul de confirmare și să apeși pe secțiunea AICI, ca astfel să lași locul liber altcuiva.Locurile sunt limitate și ne dorim ca oamenii interesați să aibă acces la evenimentele noastre. Dacă lipsești de mai multe ori de la evenimentele la care te înscrii, nu vei mai putea să participi. Îți mulțumim pentru înțelegere! 

Locuri disponibile: 15

înapoi la evenimente