Realismul magic și propriile fantasme: atelier experiențial

din 19 iunie

„Era tot ce mai rămăsese dintr-un trecut a cărui nimicire nu ajungea să se consume, deoarece continua să se nimicească indefinit, consumându-se pe dinăuntru, sfârşindu-se în fiecare clipă, dar neajungând niciodată să se sfârşească pe deplin”, scria cu al său condei inconfundabil Gabriel Garcia Marquez, într-unul dintre romanele care au captat caracterul realismului magic, „Un veac de singurătate”.

Realismul magic este un curent artistic care caracterizează literatura şi artele ce îmbină lumea reală, palpabilă, cu un ,,element ireductibil”, ireal, aparţinând uneori lumii onirice.

Realitatea este un joc diferit pentru fiecare dintre noi; unii o percep ca o lume lipsită de credință și speranță, în timp ce alții nu pot trăi fără sacralitate.

Dar ce e real până la urmă?

Inima ta care bate, zâmbetul mamei tale, nemulțumirea managerului tău, vacanța din care tocmai te-ai întors, anotimpul în care te afli?

Și dacă este, cât este real și cât este fantasmă?

Freud descria fantasma ca pe un scenariu imaginar în care oricare dintre noi este personaj principal și care, într-o formă deghizată sau deformată, prin intermediul unei reverii, se conturează împlinirea unei dorințe inconștiente.

Te invit la acest atelier, unde vom explora împreună realitatea ta, dorințele și visurile tale, poate chiar fantasmele tale și măsura în care ele aduc echilibru, armonie și recunoștință în viața ta.

Pentru această experiență, ne vom folosi de culori, sunet, carduri metaforice, utilizând terapia prin artă, meditații creative, și alte provocări menite să te energizeze, să creeze un cadru în care să interacționezi cu ceilalți, dar și să pornești în drumul către tine.

Experiența la care te invit este una ludică și cu puțin noroc, benefică, cu atmosferă relaxantă, într-un cadru securizant, cu muzică, limonadă și iz de vară.

Te voi însoți în călătoria ta, eu: 
Gina Ilie, psiholog clinician sub supervizare, art-terapeut, psihoterapeut experiențial-unificator, psihosexolog, consilier pentru dezvoltare personală, autoare a cărții „Art-terapia și dezvoltarea personală la adolescenți”, editura SPER și fondatoare a Centrului de Consiliere și Dezvoltare Personală, Elan Therapy.
Și... dincolo de toate aceste titulaturi, eu, omul curios de tine, despre tine, pasionat de artă și muzică și cu crezul că (încă) se poate trăi frumos!

Taxă de înscriere = 50 lei

* Taxa pentru eveniment acoperă plata lectorului și susține activitatea Asociației Respiro. Îți mulțumim!

CHANGE OF PLANS? Dacă nu mai poți ajunge, te rugăm să intri pe e-mail-ul de confirmare și să apeși pe secțiunea AICI, ca astfel să lași locul liber altcuiva. Locurile sunt limitate și ne dorim ca oamenii interesați să aibă acces la evenimentele noastre. Dacă lipsești de mai multe ori de la evenimentele la care te înscrii, nu vei mai putea să participi. Îți mulțumim pentru înțelegere! 

 

Domeniu

Dată începere

Miercuri, 19 iunie 19:00

Dată final

Miercuri, 19 iunie 21:00

Cost

GRATUIT

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!