Identificare și exprimarea propriilor emoții - atelier experiențial

din 19 septembrie

Deşi abordarea terapeutică prin mijloace art-terapeutice este relativ nouă în practica clinică și a dezvoltării personale, ea este fundamentată pe tradiţiile şi ritualurile antice de vindecare şi celebrare. 

În cultura antică, artele erau folosite în mod unitar, integrativ, pentru a sărbători şi comemora trecerile dintr-o etapă în alta a vieţii, ciclurile naturale cotidiene, lunare, anotimpurile etc. Muzica, dansul, tobele, pictura, creaţiile mandalice sau de alt tip, în nisip, sculptură, realizarea artefactelor simbolice reprezentau emblemele creative ale credinţelor spirituale comunitare, cu rol fundamental în păstrarea, celebrarea şi comemorarea sărbătorilor, evenimentelor şi relaţiilor semnificative. 

Art-terapia reprezintă o abordare terapeutică interdisciplinară, integrativă, care utilizează arta şi improvizaţia creativă ca mijloace productive simbolice pentru promovarea sănătăţii, recuperării, dezvoltării şi evoluţiei umane.

Nu trebuie să-ți faci griji pentru că art-terapia, nu înseamnă talent artistic, nu presupune ca lucrarea să fie terminată, estetică sau valoroasă, ci este o cale de comunicare ce îți permite să păstrezi întregistrarea colorată sau nu, a propriilor stări emoționale. 

Astfel, în cadrul acestui atelier experiențial, cu ajutorul pensulei și al culoriilor, vom explora noi modalități de intra în contact cu propriile emoții și iată direcțiile pe care eu ți le propun:

·     explorarea și identificare propriile emoții în „aici și acum”;

·     exprimarea într-o manieră creativă a emoțiile tale; 

·     optimizarea emoțiile care au fost blocante; 

·     dezvoltarea unor strategii noi de adaptare la situațiile de tip „criză”; 

·     oprtunitatea de a fi propriul creator și aparținător al produsului tău artistic.

Atmosfera va fi una ludică, într-un cadru intim și securizant, unde toate emoțiile vor prinde culoare, formă și sens.

A dezvoltat o manieră de lucru art-terapeutică centrată pe adolescenți în cadrul programului de formare Psihodiagnoză, psihoterapie experiențială unificatoare (PEU) și dezvoltare personală și a publicat cartea „Art-terapia și dezvoltarea personală la adolescenți” la editura SPER.

„Sunt acel gen de persoană care încearcă să creeze și să ofere contextul în care să crești, în care să te dezvolți și cu un zâmbet poznaș aș spune că iubesc să intru cu bocancii în confortul în care te afli, să te provoc și să te pun în situații noi, care îți zdruncină pereții roz, totodată susținând-te și încurajându-te că doar tu poți să faci următorul pas să construiești ceva. Și o vei face, în felul tău, în ritmul tău și fără să îți dai seama, vei fi construit un pod, tu și ceilalți care ați fost în aceeași situație și cu acceași dorință, dar care singuri, poate nu ați fi știut să vă observați adevăratul potențial.”  

Alături de noi va fi Gina Ilie – psiholog clinician, psihoterapeut experiențial – unificator, artterapeut, psihosexolog și consilier pentru dezvoltare personală. Are experienţă ca trainer şi facilitator de grupuri de dezvoltare personală prin tehnici creative – artterapie, dramaterapie, terapii corporale.

Taxă de participare: 75 lei 

* CHANGE OF PLANS? Dacă nu mai poți ajunge, te rugăm să intri pe e-mail-ul de confirmare și să apeși pe secțiunea AICI, ca astfel să lași locul liber altcuiva. Locurile sunt limitate și ne dorim ca oamenii interesați să aibă acces la evenimentele noastre. Dacă lipsești de mai multe ori de la evenimentele la care te înscrii, nu vei mai putea să participi. Îți mulțumim pentru înțelegere! 

Știm că ai auzit multe despre GDPR și vrem să te asigurăm că datele tale personale sunt în siguranță. Noi folosim informațiile personale pentru a vă furniza programul evenimentelor noastre prin e-mail, telefon sau SMS și pentru a vă ține la curent cu toate situațiile neprevăzute. 

În cadrul evenimentului se vor face fotografii pentru promovare pe rețelele sociale. Prin participarea la eveniment îți dai acordul pentru folosirea acestora. 

 

Domeniu

Dată începere

Joi, 19 septembrie 19:00

Dată final

Joi, 19 septembrie 21:00

Cost

GRATUIT

Locație

Respiro Lounge,
Str. Biserica Doamnei nr. 3

Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!