Descoperă de ce uneori tăcerea este o artă
Arta tăcerii
Tuturor ni s-a întâmplat să tăcem atunci când ar fi trebuit să ne facem auziți, să ne spunem opiniile, ideile cu voce tare. Dar s-a întâmplat și reversul: să fi spus anumite lucruri, care poate, ar fi trebuit să rămână nespuse, cel puțin în acel moment și în acel context.
În viață, de cele mai multe ori, lucrurile care ni se întâmplă ne iau prin surprindere. În acele clipe nu știm cum să reacționăm, abia după începem să ne gândim ce am fi putut face, ce am fi putut spune și în ce fel am fi putut schimba acel eveniment. Așadar, în loc să rămânem cu regrete, în loc să ne alungăm somnul gândindu-ne la ce am fi putut sau nu să spunem, cum ar fi să învățăm să gestionăm mai bine situațiile de acest fel? Cum ar fi să vorbim fără să le facem altora rău?
Cum ar fi să tăcem fără să ne facem nouă rău? Tot ce trebuie să facem e să ne gândim la ceea ce se întâmplă, să ne gândim ce vrem noi, dar să ne gândim și la ceilalți. E mai ușor, poate, să te gândești ce ai alege, dar la locul faptei ți se pare cea mai grea decizie.
O parte din noi suntem mai egoiști, ne gândim, în primul rând, la noi înșine, iar asta le poate face rău celor din jur. Gândindu-ne mai mult la noi, tindem să trecem cu vederea ce cred ceilalți, ce vor ei, sau avem impresia greșită că ce e bine pentru noi, e bine și pentru ei.
Avantajele și dezavantajele tăcerii
Putem să ignorăm sentimentele, credințele și dorințele celuilalt. Îi rănim doar pentru că suntem atât de preocupați de scopul nostru, încât uităm de alții, sau pentru că nu ne putem abține să spunem ceea ce avem de zis. De multe ori se întâmplă să nu o facem intenționat, dar cu toate astea, se întâmplă.
Mai este și o altă categorie, noi, cei care ne putem neglija doar pentru a ști că facem un bine celuilalt. Noi tăcem de multe ori, pentru că nu vrem să jignim, nu vrem să supărăm, sau pur și simplu nu vrem să împărtășim ceea ce credem sau ceea ce simțim. Noi suntem cei care vom prefera să suferim, decât să îi facem pe alții să sufere. Noi suntem cei care adunăm gânduri nespuse.
În orice categorie ne-am integra, au existat, există și vor exista momente în care vom întâmpina dificultăți. Devenim frustrați că nu putem exprima liber, direct ceea ce dorim, pentru că celălalt sau propriile precepte morale ne opresc sau pentru că pur și simplu nu vrem să pierdem iubirea și aprecierea cuiva.
Simțim nevoia să spunem ce avem de zis. Punctul nostru de vedere e important, cel puțin la fel de important ca al oricărei alte persoane. Vrem să facem, să spunem ce simțim, ce gândim fără inhibiții, fără bariere, fără constrângeri, fără atâta bătaie de cap. De aceea e important să ne gândim la toate aspectele și consecințele care pot apărea după ce verbalizăm o simplă idee. De multe ori, trebuie să ne abținem din respect pentru propria noastră moralitate și propriile reguli pe care ni le autoimpunem.
Atunci când nu știm cum anume să devenim asertivi, cum să ne exprimăm propriul punct de vedere ținând cont și de al celorlalți, o variantă mai bună este aceea de a tăcea. Asertivitatea reprezintă cheia unei conversații înțelepte, însă când ea lipsește, tăcerea poate fi un răspuns foarte bun. Sunt momente în care simțim nevoia să umplem goluri conversaționale, să spunem ceva deoarece tăcerea devine stânjenitoare.
De fapt, nu tăcerea este cea care ne deranjează, ci gândul că nu suntem suficient de interesanți în conversație, teama că s-ar putea ca interlocutorul nostru să nu ne placă suficient.
Hai să ne luăm timp să învățăm să tolerăm tăcerea atunci când nu avem nimic folositor de spus și să folosim liniștea atunci când asertivitatea s-ar putea să ne lipsească.
Autor: Maria Moga