Ce este boala Alzheimer?
Boala Alzheimer și demențele de tip Alzheimer
Demențele de tip Alzheimer reprezintă cea mai frecventă formă de demență. Ele afectează aproximativ 1% din persoanele în vârstă de 65-70 de ani, 20% din persoanele între 85 și 90 de ani și 40% din persoanele de peste 90 de ani. Boala Alzheimer în sensul strict al cuvântului (care decurge din observațiile făcute de Alois Alzheimer la începutul secolului XX-lea) este o demență presenilă, care afectează persoanele având mai puțin de 65 de ani (vârsta de debut poate fi precoce, de la 45 de ani). În demențele de tip Alzheimer sunt grupate demențele senile și boala Alzheimer.
Cum poate fi recunoscută demența de tip Alzheimer
Primele manifestări ale unei demențe de tip Alzheimer sunt tulburările de memorie. Pentru început, ele vizează cele mai recente fapte. Agravarea lor progresivă aduce în atenție o demență de tip Alzheimer. Încetul cu încetul, apar alte dificultăți, precum dificultăți în exprimare, în realizarea gesturilor complexe, apoi recunoașterea persoanelor.
Diagnosticul demenței de tip Alzheimer se sprijină, la debutul bolii, pe evaluarea funcțiilor cognitive (numită evaluare neuropsihologică) cu ajutorul unor seturi de teste specifice. Atunci când manifestarea bolii este severă, diagnosticul este pus prin simpla examinare a persoanei bolnave și interogarea anturajului, pentru a cerceta tulburările de comportament. Înainte de a reține acest diagnostic, trebuie să se elimine orice altă cauză de diminuare a funcțiilor cognitive.
În demențele de tip Alzheimer predomină alterările memoriei și ale concentrării. Ele sunt asociate cu o slăbire a limbajului și gesturilor. Dimpotrivă, se menține capacitatea de a organiza secvențe de acțiuni, ceea ce reflectă nivelul persoanei de dinainte de intrarea sa în stadiul de boală. Pierderea memoriei este principalul deficit cognitiv observat în demențele de tip Alzheimer. O alterare severă a memoriei faptelor din trecut (numită memorie episodică) este asociată cu deficitul unei alte funcții cognitive (limbaj, gesturi și, în special, recunoașterea obiectelor), aceste tulburări fiind suficient de severe pentru a atrage după ele o pierdere a autonomiei în viața de zi cu zi, profesională sau socială. Criteriile consensuale utilizate pentru a pune diagnosticul de demență de tip Alzheimer nu permit recunoașterea bolii într-un stadiu mai precoce, adică într-un stadiu ce precedă demența propriu-zisă. Or, tulburările cognitive apar foarte devreme și se instalează treptat în luni, chiar în ani.
Tulburarea memoriei este primul semn. Ea reflectă afectarea funcționării hipocampului, în vreme ce degradarea altor funcții (limbaj: afazie; gesturi: apraxie; recunoașterea obiectelor: agnozie) traduce afectarea cortexului asociativ (frontal, temporal și parietal). Imagistica creierului arată o reducere a volumului cortexului (numită atrofie corticală) care se manifestă printr-o mărire a volumului spațiilor lichidiene (ventriculele cerebrale și șanțurile), lichidul luând locul pe care îl ocupa țesutul cerebral care a dispărut. Este posibilă măsurarea volumului frontal sau temporal. Diminuarea volumului unei zone specifice a lobului temporal drept (partea internă a lobului temporal, unde se găsește hipocampul) este unul dintre primele semne de demență de tip Alzheimer.
Examenele de imagistică permit excluderea unei demențe de altă origine și o leziune cerebrală localizată (precum o tumoare cerebrală sau un hematom, de exemplu). Confirmarea definitivă a diagnosticului ar necesita observarea directă a țesutului cerebral cu scopul de a pune în evidență plăcile amiloide (sau plăci senile) și o degenerescență neurofibrilară și de a cuantifica aceste anomalii. O asemenea confirmare nu poate fi pusă în aplicare în timpul vieții persoanelor. În practică, diagnosticul se sprijină, așadar, pe asocierea unui deficit de memorie episodică cu anomalii temporale interne detectate prin RMN și cu o modificare a anumitor marcatori în lichidul cefalorahidian (obținut prin puncție lombară). Acești marcatori sunt procentul de peptidă beta-amiloidă 1-42, de proteină tau (t-tau) și fosfo-tau (p-tau). În vreme ce examenele de imagistică (scanner și eventual RMN) sunt realizare în practica curentă, puncția lombară rămâne de domeniul investigațiilor elementare, din cauza caracterului său invaziv.
Sursa: Franck, N. (2014). Antrenați-vă și protejați-vă creierul: mai multă vitalitate cerebrală. București: Editura Trei, pp. 50-53.
