Câteva învățături semnificative (I)
Carl R. Rogers (1902-1987) a fost un psiholog american, unul din fondatorii abordării umaniste în psihologie. Perspectiva pe care Rogers a propus-o, cunoscută și sub denumirea de abordare centrată pe client, pornește de la valorizarea ființei umane cu tot ce înseamnă aceasta. Printre numeroasele articole și cărți scrise, volumul „A deveni o persoană: perspectiva unui psihoterapeut” publicat inițial în 1961 și tradus de către Editura Trei în limba română și publicat în 2008, reflectă asupra unor lecții de viață din partea unui specialist care a lucrat nu doar cu mintea oamenilor, ci și cu sufletul lor. Citiți mai jos un fragment din această carte!
Acestea sunt câteva dintre elementele externe ale vieții mele profesionale, conturate foarte pe scurt. Dar aș vrea să vă port înăuntrul ei, să vă spun câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat din miile de ore petrecute lucrând intim cu persoane aflate în suferința personală.
Aș vrea să spun foarte clar că sunt învățături care au semnificație pentru mine. Nu doresc câtuși de puțin să le prezint ca pe un ghid pentru nimeni altcineva. Totuși, am constatat că atunci când o altă persoană a fost dispusă să-mi spună câte ceva despre direcțiile sale interioare, acest lucru a fost valoros pentru mine, chiar dacă doar prin faptul că m-a ajutat să înțeleg mai clar că direcțiile mele sunt diferite. Așadar, în acest spirit ofer învățămintele ce urmează. Cred că fiecare dintre ele a ajuns să facă parte din acțiunile mele și din convingerile mele lăuntrice cu mult înainte să le conștientizez complet. Sunt, desigur, învățăminte disparate și incomplete. Pot spune doar că sunt și au fost foarte importante pentru mine. Le învăț și le reînvăț permanent. Se întâmplă adesea să nu reușesc să acționez în concordanță cu ele, dar ulterior îmi doresc s-o fi făcut. Se întâmplă adesea să nu reușesc să văd o situație nouă ca pe o situație în care s-ar putea aplica unele dintre aceste învățăminte [...].
Aș putea începe prezentarea acestor învățăminte semnificative cu un element formulat negativ. În relațiile mele cu alte persoane am constatat că, pe termen lung, nu folosește la nimic să mă port ca și cum aș fi ceva ce nu sunt. Nu ajută să mă port calm și agreabil când, de fapt, sunt furios și critic. Nu ajută să mă port ca și cum aș cunoaște răspunsurile atunci când nu le știu. Nu ajută să mă port ca și cum aș fi o persoană iubitoare dacă, de fapt, în acel moment sunt ostil. Nu ajută să mă port ca și cum aș fi plin de siguranță dacă, la drept vorbind, sunt speriat și nesigur. Am constatat că această afirmație rămâne adevărată chiar și la un nivel foarte simplu. Nu ajută să mă port ca și cum m-aș simți bine când mă simt bolnav.
Cu alte cuvinte, ceea ce vreau să spun aici este că am constatat că nu folosește la nimic și nici nu este eficient, în relațiile mele cu alți oameni, să încerc să întrețin o mască, să mă port la suprafață într-un fel, când în interior trăiesc ceva foarte diferit. Cred că asta nu mă face să fiu util în încercarea de a forma relații constructive cu alții. Aș vrea să menționez că, deși consider că am învățat cât de adevărat este acest lucru, n-am profitat de el în nici un caz pe cât de mult ar fi trebuit. De fapt, am impresia că majoritatea greșelilor pe care le fac în relațiile personale, majoritatea ocaziilor când nu reușesc să fiu de ajutor pentru alții pot fi explicate prin faptul că, din anumite motive defensive m-am purtat la suprafață într-un fel, când, în realitate, sentimentele mele se îndreptau în direcția opusă.
(Fragment din Carl R. Rogers, A deveni o persoană: perspectiva unui psihoterapeut, Editura Trei, 2008, pp. 48, 49).
