Află cum și de ce funcționează psihoterapia

ROLUL PSIHOTERAPIEI

Când cineva este într-o stare psihică rea, lumea modernă oferă trei surse principale pentru consolare: medicație psihiatrică, TCC (terapie cognitiv-comportamentală) și psihoterapie.

Fiecare dintre acestea are propriile avantaje și dezavantaje. Medicația poate fi cea mai bună variantă când vine vorba de o criză, când ajungi în acel punct în care mintea este asediată de frică, anxietate sau disperare iar gândirea clară a situației nu poate fi o opțiune.

Administrate corect, fără să fie nevoie de o cooperare conștientă din partea noastră, pastilele se „joacă” cu chimia creierului nostru într-un mod care ne ajută pe noi să mergem mai departe în ziua următoare și în cea care urmează după aceasta.

Este posibil să devenim foarte somnoroși, puțin amețiti sau îcețoșați dar măcar suntem prezenți și funcționali, mai mult sau mai puțin.

Apoi avem terapia cognitiv comportamentală (TCC) care făcută în condiții normale de către psihologi și psihiatrii, într-un interval de șase până la zece sesiuni de terapie, aceștia ne învață tehnici pentru o argumentare rațională pentru certitudinile rele scoase la iveală de persecutorii noștri interni: paranoia, stima de sine scăzută, rusinea și panica.

AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PSIHOTERAPIEI

În cele din urmă avem psihoterapia care de la depărtare pare că are doar dezavantaje. Durează o perioadă de timp până își arată eficiența în studiile științifice și trebuie să aducă argumente precum faptul că rezultatele ei sunt prea personale, singulare pentru a se putea potrivi cu modelele oferite de satisticieni.

Durează mult timp, are nevoie și de două sesiuni de terapie pe săptămână pentru câțiva ani și este (de departe) cea mai scumpă variantă din meniu.

În final, cere participare activă din partea participanților, cât și efort emoțional susținut și cu siguranță nu ii dă voie chimiei creierului să facă treabă.

Cu toate astea, psihoterapia este, în anumite cazuri, o alegere foarte eficientă ce amelioreaza durerea nu din întâmplare sau prin magie ci prin trei motive fondate:

1.Sentimentele noastre inconștiente devin conștiente

O idee fondatoare a psihoterapiei este că noi nu suntem bine din punct de vedere mintal, avem o cădere sau dezvoltăm fobii pentru că nu suntem suficienți de conștienți de dificultățile prin care am trecut.

Cândva în trecut am suferit anumite situații care au fost foarte problematice sau triste, acestea au depășit raționalitățile noastre mintale și au trebuit să fie împinse afară printr-un proces de conștientizare zi după zi.

De exemplu, nu ne amintim adevărata dinamică din relația noastră cu un părinte, nu putem să vedem ce facem de fiecare dată când cineva încearcă să se apropie de noi și nici să urmărim originile auto-sabotajului sau panicii în jurul sexului.

Suntem victime ale inconștientei noastre și nu putem înțelege ce ne dorim sau din ce cauză suntem terifiați.

În aceste cazuri, nu putem fii vindecați doar prin a discuta rațional, așa cum susținătorii TCC propun, pentru ca noi nu putem înțelege ce provoacă distresul nostru în primă fază.

Terapia este o unealtă pentru a ne corecta auto-ignorarea în cele mai profunde căi. Ne oferă un spațiu în care putem să spunem, în siguranță, orice ne trece prin cap.

Terapeutul nu va fi dezgustat, surprins sau plictisit. Ei deja „au văzut totul”. În compania lor ne putem simți acceptabil iar secretele noastre par neexplorate.

Ca rezultat, ideile cruciale și sentimentele se ridică deasupra inconștientei și pot fi vindecate prin expunere, interpretare și contextualizare.

Plângem din cauza unor incidente despre care nici nu știam înainte de a începe sesiunea de terapie, incidente prin care am trecut și nu am știut că ne-au afectat atât de tare. Fantomele trecutului sunt văzute în lumina zilei și sunt puse la odihnă.

Avem un al doilea motiv pentru care psihoterapia funcționează atât de bine și anume transferarea.

2.Transferarea este un termen tehnic ce descrie modul în care, o data cu dezvoltarea psihoterapiei, pacientul  începe să se comporte față de terapeut în moduri în care pot proiecta asupra acestuia cele mai traumatice și importante aspecte din relațiile trecute.

Un pacient care are un părinte autoritar, de exemplu, poate dezvolta un sentiment puternic precum că terapeutul îl considera revoltator sau plictisitor.

Sau un pacient care atunci când era mic a trebuit să țină vesel un părinte depresiv se poate simți nevoit să își afișeze o față amuzantă oricând se confruntă cu subiecte foarte triste.

Facem acest transfer în afara terapiei tot timpul dar modul în care facem transferul nu este observat sau nu ne descurcăm foarte bine să îl facem.

Cu toate acestea, terapia este un experiment controlat care ne poate învăța să observăm ceea ce urmează să facem, să înțelegem de unde vin impulsurile de a face acel lucru șj apoi să ne revizuim comportamentul în direcții benefice.

Terapeutul îl poate întreba gentil pe client de ce este așa de convins că este o persoană dezgustătoare sau îl poate conduce să vadă cum sarcasmul amuzant de care se folosește acoperă, de fapt, tristețea și panica.

Clientul începe să recunoască distorsiunile din setul lui de așteptări înca din trecut și începe să dezvolte căi mai puțin auto-defensive când va interacționa cu ceilalți pe viitor.

3.Prima relație bună

Noi suntem, mulți dintre noi, foarte afectați de moștenirea relațiilor rele din trecut. Când eram mici și fără apărare, nu aveam luxul de a experimenta cum este să ai oameni de încredere, care să te asculte, să construiască barierele corecte și să ne ajute să simțim că suntem vrednici de lucruri bune.

Pe de altă parte, când lucrurile merg bine, terapeutul este perceput ca fiind prima persoana suportivă și de încredere pe care am întalnit-o până acum, devine acel părinte bun pe care nu l-am avut niciodată dar am avut tot timpul nevoie de el.

În compania lui putem să ne întoarcem la stadiile pe care nu le-am dezvoltat cum trebuie și să le îmbunătățim cu un final mai bun. Acum ne putem exprima nevoile, putem să fim nervoși așa cum trebuie și devastați în totalitate și ei vor accepta făcând ca anii de durere sa fie buni.

O relație bună devine modelul pentru toate relațiile din afara camerei de terapie. Vocea terapeutului moderator, inteligent, devine parte din propriul nostru dialog interior.

Suntem vindecați prin continuă expunere la sănătate psihică și bunătate.

Psihoterapia nu va funcționa pentru toată lumea, unul trebuie să fie în locul potrivit din mintea sa, un altul trebuie să apeleze la un terapeut bun pentru a putea fi în poziția de a-i oferi timp procesului de vindecare.

Acestea fiind spuse, cu ajutorul unui „vânt” bun, psihoterapia are șansa să devină cel mai bun lucru pe care îl putem face.

Un articol tradus de:

Larisa Nedelea

Sursa: http://www.thebookoflife.org/why-psychotherapy-works/