Tu ce etichete folosești?

CE SUNT STEREOTIPURILE ȘI CUM LE UTILIZĂM?

De stereotipuri ne lovim tot timpul. Fie că eşti fată sau băiat, adolescent sau bătrân, religios sau ateu, eşti privit într-un anumit fel, oamenii au deja nişte etichete şi o sumă de aşteptări în dreptul tău. Dacă porţi ochelari, pari un tocilar, dacă eşti blondă, poate fi un dezavantaj, dacă mai ai şi culoarea pielii cafenie, întâmpini piedici şi prejudecăţi la tot pasul.

Acestea sunt doar câteva stereotipuri dintr-o gamă foarte largă aflată în continuă dezvoltare. Stereotipurile pot fi definite ca o serie de caracteristici relevante pentru membrii ce aparţin unui grup/categorii sociale (femeile, rromi, blondele, poliţiştii, frumoşii, urâţii etc.). Acestea influenţează semnificativ felul în care procesăm informaţia, şi de cele mai multe ori fără să ne dăm seama.

Stereotipurile nu sunt neutre din punct de vedere afectiv, de multe ori purtând amprenta sentimentelor, preferinţelor sau a respingerilor unei persoane. Cel care a vorbit prima oară despre ele şi care de altfel le-a stabilit şi denumirea, a fost jurnalistul elveţian Walter Lippmann. De unde ne vin aceste înclinaţii spre stereotipuri?

Chiar dacă mediul nostru s-a schimbat de mai multe milenii, creierul ne-a rămas acelaşi cu al strămoşilor noştri care alergau în savana africană. Ei trebuiau să ştie care animal e periculos şi care nu, care e omul prietenos şi care nu, care sursa de apă este potabilă sau nu, sau care fruct e comestibil şi care e otrăvitor.

Pentru a lua rapid decizii indispensabile supravieţuirii, aceştia au dezvoltat treptat capacitatea de a clasifica rapid informaţiile în două categorii: bun/rău; îmi place/nu-mi place; e bine/nu e bine, etc. De fapt, posedăm şi noi astăzi această capacitate de a clasifica rapid obiectele şi mai ales indivizii, pornind de la informaţii minime. De aceea ne formăm rapid o părere, pornind de la criterii superficiale. Şi tot de aceea preferăm stereotipurile, pentru a ne face o idee despre ceilalţi.

Unii psihologi susţin că acestea conţin o bază de adevăr. Problema o reprezintă generalizarea acestor judecati la toţi membrii unui grup căruia îi aparţine indiviul pe care îl judecăm. Foarte mult timp a fost ignorat impactul acestor stereotipuri asupra percepţiei sociale. Cercetările recente însă au arătat că stereotipurile pot fi privite ca nişte scheme mentale structurale ce contribuie la percepţia socială, la realizarea de explicaţii şi care contribuie la justificarea comportamentului unui individ faţă de altul.

CUM SE MANIFESTĂ STEREOTIPIZAREA?

Stereotipizarea este un fenomen complex şi este determinat de următorii factori:

1. Cantitate de informaţii deţinute despre ţinta socială

2. Prejudecăţi formate de-a lungul dezvoltării

3. Profeţia autorealizatoare.

Stereotipurile referitoare la gen

Aceste stereotipuri ne pot face să ne gândim că bărbaţii sunt dominanţi, raţionali şi egocentrici, în timp ce femeile sunt afectuoase, emotive şi orientate spre celălalt. Condru şi Convey (1976) le-au cerut unor adulţi să urmărească un filmuleţ în care un bebeluş de 9 luni, aşezat în fund, se amuză cu diverse jucării.

Într-o condiţie, cercetarorii îi întrebau pe unii dintre adulţi dacă pot evalua comportamentul acelui băieţel, iar în altă condiţie alţi adulţi erau întrebaţi dacă pot evalua comportamentul acelei fetiţe. Evident în ambele condiţii era vorba despre acelaşi film, deci acelaşi bebeluş, având acelaşi comportament. Rezultatele au arătat că persoanele evaluau diferit comportamentele bebeluşului în funcţie de ceea ce credeau că observă: un băieţel sau o fetiţă.

Cei cărora li se spusese că e vorba de un băiat, l-au descris ca fiind mai activ şi i-au atribuit mai multă plăcere, mai multă duritate şi mai puţină teamă decât cei care credeau că evaluează o fetiţă.

Stereotipurile referitoare la aspectul fizic

Numeroase cercetări sugerează că foarte frecvent evaluăm oamenii pornind de la criteriul fizic, le acordăm mai multă încredere persoanelor frumoase decât celor urâte.

Într-un experiment intrigant, DipBoye (1977) a trimis la diferiţi recrutori dosare de candidatură în vederea unei angajări. Documentele erau aceleaşi (cv identic, competențe egale), cu excepţia fotografiei anexate. În unele cazuri era vorba de o persoană cu un aspect fizic agreabil, în altele nu. Folosind această stratagemă, DipBoye a pus în evidenţă faptul că recrutorii preferau candidaţii atractivi din punct de vedere fizic în detrimentul celor mai puţin frumoşi, în condiţiile în care toate celelalte elemente erau identice.

Dacă se efectuează o analiză a tuturor cercetărilor pe această temă, se remarcă faptul că persoanele cu un fizic atrăgător sunt percepute ca fiind mai sociabile, mai dominante, mai sănătoase mental, mai inteligente şi mai abile social decât persoanele cu un fizic lipsit de atractivitate. Mai surprinzător este însă că Gergen şi Gergen (1981) au dovedit că aparenţa fizică a unei persoane influenţează percepţia celorlalţi asupra partenerului acesteia.

Aceşti cercetători le-au cerut unor subiecţi să evalueze un bărbat, pornind de la fotografia sa. Bărbatul respectiv era însoţit fie de o femeie frumoasă, fie de una cu un fizic mai obişnuit. Rezultatele au indicat că bărbaţii însoţiţi de o femeie frumoasă au fost consideraţi mai inteligenţi, mai dezvoltaţi social şi mai bogaţi decât atunci când erau însoţiţi de o femeie obişnuită.

Stereotipuri legate de ţinuta vestimentară

Într-un experiment, Forsyte, Drake şi Cox (1985) au demonstrat că li se atribuie în mai mare măsură trăsături masculine femeilor care aplică pentru un post de director atunci când sunt îmbrăcate într-un costum închis la culoare. Subiecţii cărora li s-a cerut să le evalueze le-au apreciat drept competitive şi ca având aptitudini pentru leadership, simţ de răspundere, încredere în sine, obiectivitate şi ambiţie atunci când erau îmbrăcate astfel.

S-a remarcat de asemenea că o femeie care poartă haine "provocatoare'' este percepută că fiind mai hotărâtă, mai atletică, mai sofisticată şi mai atrăgătoare, dar şi mai puţin amabilă și sinceră decât femeile care nu poartă acest gen de îmbrăcăminte. (Abbey, Cozzarelli, McLaughlin şi Harnish, 1987).

Toate aceste studii demonstrează cât suntem de sensibili la caracteristicile generale identificate în jurul nostru. Aspecte subtile din modul în care se comportă oamenii sau din mediu ne influenţează şi determină inconştient comportamentul nostru. Indiferent cât de mult ne-am dori să ne opunem acestor influenţe, se pare că raţiunea nu deţine controlul.

Nu ne rămâne decât în momentul în care identificăm sentimentul, emoţia sau tendinţa, să adoptăm un comportament imparţial, care să permită fiecărei persoane să se manifeste prin autenticitatea lui.

Surse: 

Serge Cicotti (2007) 150 de experimente în psihologie pentru cunoaşterea celuilalt, Edituria Polirom.

Mitrofan Laurenţiu (2004) Elemente de psihologie socială, Editura Sper, Bucureşti. 

 Richard Dyer, The Role of Stereotypes

Articol scris de: Evelina Chira