Experimentează · miercuri, 26 dec.

Respiro Help

Obiceiurile nocive și cum putem renunța la ele

OBICEIURI NESĂNĂTOASE

Obişnuința este cea cu care ne luptăm de fiecare dată când vrem să începem un nou regim sau să ne schimbăm modul de viață. Renunțarea la alimentele nesănătoase, consumarea a cel puțin doi litri de apă pe zi, somnul de noapte la aceeaşi oră, ieşirea din sedentarism sunt obiceiuri sănătoase, dar simțim că uneori nu le putem face loc în viața noastră.

Obişnuim să găsim plăcere în orice lucru mai puțin sănătos, iar eliminarea lor ne oferă de obicei o senzație de depărtare de lucrurile pe care le îndrăgim. Esențialul acestei schimbări este voința şi determinarea. De asemenea, o motivație puternică şi un program bine stabilit completează întregul plan al schimbării. Să fim cinstiţi, nimeni nu e perfect.

CUM SE PRODUCE SCHIMBAREA?

Mulți vrem să facem o schimbare în viața noastră, fie că vorbim pe plan fizic, emoţional ori spiritual. Cu toţi ne dorim acelaşi lucru: o viaţă ca versiune idealizată a ceea ce credem şi suntem convinşi că putem fi. Paşii mici dar siguri ne ajută să renunțăm la obiceiurile nocive care ne ocupă timp prețios din viață.

Cel mai important lucru este să ne ocupăm pe rând de obiceiurile dăunătoare. Nu le putem elimina pe toate deodată. Trebuie stabilit un termen pentru fiecare. Timpul rezolvă multe, de aceea este important să alocăm timp pentru a ne obişnui cu ideea de a avea obiceiuri sănătoase.

Făcând astfel, ne vom putea gândi din ce în ce mai mult la beneficiile pe care le vom avea dacă facem această schimbare. De cele mai multe ori, când simtim că ceva anume lipseşte din programul nostru, avem tendința, fără a ne da seama, să ne întoarcem la acel obicei mai repede decât credem.

Scrierea într-un jurnal a noii vieți lipsite de obiceiuri nocive, beneficiile acesteia şi citirea cu voce tare a acestora de fiecare dată când apare tendința de cedare, aduce satisfacție față de realizări iar aceasta duce la creşterea motivației şi autocontrolului. În cartea „Distruge-ți obiceiurile nocive” Joe Dispenza explică cea de a doua funcție a lobului frontal. Aceasta este creația unei noi minți.

Eliberarea de rețelele neurologice generate de felul în care creierul a acționat ani la rând şi influențarea acestuia în direcția unui nou mod de circuitare. Când avem grijă să alocăm timp şi spațiu numai pentru noi, pentru a reflecta la un nou fel de a fi, creăm momentul propice pentru ca lobul frontal să se angajeze în creație.

Ne putem imagina noi posibilități şi putem pune întrebări esențiale referitor la ce ne dorim cu adevărat, la cum şi cine dorim să fim, la ce vrem să schimbăm legat de noi înşine şi condițiile noastre de viață. Este întotdeauna bine să intrăm într-o stare de reflecție, contemplație, posibilitate sau speculație, punându-ne câteva întrebări esențiale.

Întrebările cu final deschis constituie cea mai provocatoare metodă de generare a unui flux cursiv al conştiinței: „Cum ar fi dacă...?”, „Ce modalitate mai bună ar fi să...?”, „Dacă aş fi eu în locul lui/ei şi aş trăi în această realitate...?”. Dacă vrei să îți schimbi modul de a trăi şi îți doreşti cu adevărat să renunți la obiceiurile nocive care nu fac bine vietii tale, pune-ți ordine în gânduri, fapte, organizează-ți timpul cu întelepciune şi ține-te de treabă.

Sursa: „Distruge-ți obiceiurile nocive” de Joe Dispenza. 

Articol scris de: Teodora Checheriță

Articole Similare

Cinci sfaturi scurte despre cum să-ți exprimi opinia
Ca să-ți exprimi opinia fără să întâmpini riscul unor consecințe imprevizibile, e bine să ții cont de câteva sfaturi.
Cinci mituri despre relații și iubire
De foarte multe ori și mai ales într-o căsnicie sau într-o relație de cuplu, nu este plauzibil să crezi că nu vor exista conflicte.
Scrisoare post-despărțire sau despre cum să treci peste o despărțire neașteptată
Ne despărțim de oameni și de locuri dragi. Putem spune că viața, printre altele, se alcătuiește dintr-un lung șir de plecări. Pană când... ajungem să plecăm de tot. Au ceva în comun toate aceste despărțiri?
Cum știi că ai o relație sănătoasă?
Relațiile sunt o parte importantă a unei vieți sănătoase. Studiile au arătat în nenumărate rânduri că legăturile sociale sunt indispensabile sănătății fizice și mintale.
Modalități de a face față pandemiei în izolare
Pandemia de coronavirus și regulile de izolare au adus cu ele un sentiment de încordare, indiferent de unde locuim și cu cine.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!