Metagânduri. Jurnalul unei adopții (III)
A fost ziua mea de curând și nu îmi place deja de mult timp să îmi serbez ziua. Prefer să treacă așa cum trec multe alte zile. O zi frumoasă, dar zile frumoase sunt multe. Nu mi-am obișnuit prietenii cu cadouri, așa că nu le aștept și micile atenții mă surprind întotdeauna într-o manieră foarte plăcută. Am primit un tablou plin cu poze de la câțiva oameni tare dragi (care, apropo, abia așteaptă să te cunoască).
Am primit o carte (nu am deschis-o încă, dar știu că într-o zi are să ne fie utilă amândurora), am primit un tablou mic și simplu care să îmi amintească că ”acasă” e oriunde găsim liniște și pace și o pernă ce îmi recomandă să caut întotdeauna frumosul în tot ce găsesc în jur. În rest, am primit pentru tine câteva lămpi care să coloreze camera și să ofere lumină de veghe, un cuier simpatic și amuzant, o jucărie de pus deasupra patului.
Nu te cunosc, nu știu absolut nimic pentru tine, dar pe hol tronează deja o cutie cu jucării care te așteaptă, iar cei din jurul meu știu că viața mea nu mai este atât de mult despre mine, cât este despre noi. Abia aștept să ți le pot oferi.
Cred că uneori plâng pentru că mă copleșesc schimbările, alteori pentru că mă bucură să văd cum oameni dragi din jur deja te-au primit în jurul lor, alteori pentru că sunt tristă să văd că oameni dragi încă nu sunt pregătiți să te cunoască. Indiferent de motiv, însă, după ce îmi șterg lacrimile știu că nimic din toate acestea nu mă vor face să mă abat de la drumul pe care l-am ales și abia aștept să știu cine ești.
A mai trecut o săptămână plină de evenimente și cele mai multe dintre ele au legătură cu tine, bineînțeles. Am descoperit cu uimire că sunt de 10 ori mai multe familii sau persoane care doresc să adopte decât copii care pot fi adoptați. La un calcul matematic m-am speriat. Șansele ca într-o zi să te țin în brațe mi se par tot mai mici, însă ce mă surprinde este că nu am nicio intenție de a mă opri.
Am făcut multe lucruri din încăpățânare, dar de data aceasta nu e încăpățânarea motorul ce stă la baza tuturor ci, mai degrabă, dorința de a te cunoaște. Am aflat câte ceva despre acei copii care sunt adoptabili și știu că nu ești printre ei. Pe măsură ce scriu fiecare rând am o imagine tot la clară a cine ești și puțin sunt speriată la gândul că s-ar putea să te găsesc din ce în ce mai greu.
Însă am certitudinea că nu te va găsi nimeni înaintea mea și că răspunderea mea este să merg mai departe. Am aflat despre procedeul de adopție pas cu pas și am rămas pe gânduri dându-mi seama de câte ori știu că regula a fost încălcată. Dacă e așa mic procentajul de copii adoptabili, dacă se fac atât de multe nereguli, dacă sunt atât de multe bariere, cât timp trebuie să treacă până să te cunosc?
Am trecut de etapa plânsului din orice. Iau fiecare veste așa cum vine ea, o analizez, o întorc pe toate părțile și merg mai departe. E prima dată când lupt pentru ceva ce încă nu are formă. De multe ori aseamăn elația noastră cu relația cu Dumnezeu. Știu că ești acolo, nu mă îndoiesc de acest lucru, știu că ține doar de mine să te am în viața mea și mai știu că prefer să mor încercând, decât să mă resemnez liniștită.
Au mai trecut câteva zile de când nu am scris. Între timp am finalizat cursul aferent celor care doresc sa adopte copii. Aș vrea să îți pot spune că am învățat multe lucruri noi la curs, însă nu e așa. Informația de acolo mi-a fost prea bine cunoscută, deja știam și oamenii, toate erau destul de clar formulate. A fost un curs ca oricare altul în privința informațiilor. Însă în ultima zi de curs am învățat ceva nou, de data aceasta despre mine. am învățat că nu contează cât de multe te voi aștepta, voi aștepta pentru tine și nu mă voi mulțumi cu nimic mai puțin.
Nu voi alerga după împlinirea unei nevoi personale dea avea u copil, ci voi aștepta cuminte să apari tu în viața mea. Am auzit părinți care se hotărâseră să adopte copii mai mari sau fete sau băieți chiar dacă aveau în minte destul de clar ce își doresc - părinți ce își schimbau prioritățile pentru a avea mai repede un copil. Eu am aflat că te doresc doar pe tine și dintr-o dată au devenit foarte clare o sumedenie de aspecte în ceea ce te privește.
Am știut că nu vreau să flexibilizez imaginea ta, ci îmi doresc să fii tu, să știu din prima clipă în care te iau în brațe că ești copilul meu, iar pentru această senzație merită să aștept și o viață întreagă dacă este nevoie. Aaaa...și am aflat cum are să te cheme din clipa în care vei ajunge la mine. Nu știu ce nume are să fie ales pentru tine, însă știu că am pregătit deja numele tău.
Abia aștept să ți-l împărtășesc. Numele tău are să însemne domnitor și sper să domnești în primul rând peste inima ta pentru a fi acolo mereu pentru oricine are nevoie de tine. Însă pentru mine numele tău va avea o semnificație aparte - răbdare, de câte ori îți voi pronunța numele îmi voi aminti că răbdarea învinge orice.
După curs m-am întâlnit din nou cu asistentul social. Mi-a adus o fișă plină de criterii. Îmi era foarte frică de această fișă. Înainte de toate îmi era frică de faptul că s-ar putea să nu știu ce să bifez. Orice cuvânt de pe fișa însemna că eu aleg ce caracteristici să ai. Mi se părea că aș fi la magazin, în fața raftului și aleg ce anume doresc și ce nu.
Dar, de data aceasta, când m-am văzut cu fișa în față mi-am dat seama că lucrurile stau mult mai ușor de atât. Am bifat cu ușurință orice aspect pe care l-am considerat în regulă, orice variantă pe care am văzut-o potrivită. Apoi am lăsat totul deoparte. A fost prima dată când am avut convingerea că ceea ce scriu nu presupune că te aleg, ci presupune că cei care vor citi ce scrie pe foaie vor avea posibilitatea să te găsească mai repede.
(Va urma)
