Despre ruminație și efectele ei negative

Și da, azi vorbim despre ruminație. Și nu, nu ruminația la animale, ci ruminația la om, la nivel de gânduri. Hai să clarificăm mai bine ce înseamnă acest proces.Când spunem ruminație, ne referim la acea tendință a noastră de a gândi și de a reveni asupra sentimentelor și gândurilor în urma unui eveniment perceput de noi ca fiind negativ. 

Conform teoriei stilurilor de reacție a lui Nolen-Hoeksema (1991), ruminația este un mod de-al nostru de a răspunde la distres, caracterizându-se prin centrarea repetitivă și posesivă pe simptomele distresului și pe posibilele cauze și consecințe ale acestor simptome („Din ce cauză nu am fost chemat la interviu? Sigur am scris ceva greșit în CV. Ce mă fac dacă o să se întâmple la fel și cu alte companii?”).

Distresul este acel stres negativ care are și efecte amenințătoare pentru organismul nostru. Cu alte cuvinte, în momentul în care ruminăm, rămânem fixați pe probleme și pe emoții fără să acționăm în vreun fel, gândim negativ despre trecut, prezent și viitor.  Exemple de gânduri ruminative: „De ce sunt așa de ratat?”, „De ce reacționez așa de negativ?”, „Ce mă face să fiu trist?”.

Când ruminăm, avem tendința să încercăm să înțelegem și să rezolvăm propriile probleme. Chiar dacă găsim soluția problemei, ruminarea ne oprește să o punem în aplicare, făcându-ne să fim mai puțin încrezători în soluție, ajungând la concluzia că nu vom reușim să rezolvăm problema (de exemplu, „ca să am note mai mari, as putea să învăț mai mult, dar dacă o dau în bara, ce ma fac?”).

Ruminația se manifestă printr-o varietate de influențe negative: stiluri de gândire negativă, atitudini disfuncțioale, neajutorare, pesimism, auto-critică, stimă de sine scăzută, dependență, lipsa nevoii de a fi cu cineva, probleme inter-relaționale.

Gândirea negativă sau repetarea gândurilor negative sunt componente primare când vine vorba de tulburările emoționale de dispoziție. Aceste tulburări de dispoziție sunt:depresia, anxietatea, tulburarea bipolară și altele.

Unul dintre declanșatorii ruminației este discrepanța percepută dintre scopurile noastre și cum se prezintă acestea în realitate. Un exemplu de discrepanță ar fi: „vreau să mă angajez zilele astea, dar nu am depus nicăieri CV-ul”. Iar aceste procese ruminative persistă până ce rezolvăm discrepanțele sau abandonăm scopul.

Scopurile personale nerealizate sunt un predictor pentru apariția gândurilor repetitive, dar aceste gânduri pot fi, fie constructive, fie distructive, depinde foarte mult de context.

Procesul de ruminație prezice și prelungește distresul, în special depresia, prin mai multe mecanisme.  În primul mecanism, ruminația sporește efectele stării depresive asupra gândirii, făcându-ne cel mai probabil să folosim gândurile și amintirile negative activate de starea depresivă pentru a înțelege situația lor actuală.  

În al doilea mecanism, ruminația interferează cu realizarea eficientă a problemelor, parte realizată de gândirea pesimistă și centrată pe „universul a făcut asta”.  În al treilea mecanism, ruminația interferează cu comportamentul, ceea ce duce la creșterea situațiilor stresante. Comportamente cum ar fi: dorința de a atinge un obiectiv, de a mânca, de a-și oferi recompense. Consecințele ruminației fac ca simptomele inițiale ale depresiei să evolueze și să devină mai severe.

Pe lângă alte consecințe, ruminația reduce suportul social sau interacțiunea socială. Tindem să ne izolăm, deoarece ne e teamă că vom fi respinși de ceilalți, împărtășim în mod repetat și enervant sentimentele neplăcute pe care le trăim, ceea ce nu tot timpul devine o companie plăcută.

Cercetătorii Dawn Querstret și Mark Cropley de la Universitatea Surrei din Marea Britanie, au realizat un studiu în urma căruia au aflat că intervențiile bazate pe mindfulness și cele cognitiv-comportamentale pot avea un efect în reducerea ruminației, cât și a îngrijorărilor. Faptul că își schimbă stilul de gândire le poate fi de ajutor. 

Mindfulness-ul este acea atenție intenționată și conștientă pe care o avem asupra unui obiect, a unei persoane și orice altceva din mediul care ne înconjoară. Acesta se realizează în momentul prezent, fără a face vreo judecată, a privi lucrurile așa cum sunt. Intervențiile cognitiv-comportamentale au la bază ceea ce gândim, ceea ce simțim și comportamentele, toate fiind relaționate una cu alta.

Un articol scris de:

Mariana Dumitru,

Studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, UBB, anul II