Eliberează-te · joi, 14 sept.

Respiro Help

Bullying-ul, dincolo de aparență

Pentru mulți dintre noi, bullying-ul este doar un termen împrumutat din limba engleză pentru a descrie o situație de tiranizare, intimidare, agresare sau brutalizare a unei alte ființe. Pentru alții, cuvântul ascunde o modalitate de a fi tratat de către ceilalți cunoscuți, colegi sau vecini.

Un lucru puțin cunoscut este acela că, această hărțuire nu presupune doar agresiuni de natură fizică, ci poate lua și alte forme cum ar fi atacurile verbale, excluderea socială (marginalizare de către grup), cyberbullying (hărțuire prin intermediul internetului).

Cu cele prezentate până acum, putem conștientiza că bullying-ul ascunde un comportament neplăcut, dezadaptativ, care împiedică buna funcționare în societate. Dacă privim mai atent în jurul nostru și observăm frecvența acestei modalități agresive de a interacționa cu ceilalți, ne-am putea întreba care este motivul pentru care unii oameni aleg să facă acest lucru; și răspunsul ar fi unul destul de vast.

În perioada adolescenței, grupul de prieteni devine centrul universului pentru oricare dintre noi. Este momentul în care presiunea grupului ne dă forța să facem multe lucruri în care poate nu credem sau cu care nu suntem de acord. Dar cum am putea noi oare să le spunem prietenilor noștrii că noi nu vrem să îl terorizăm pe colegul nostru de clasă care este interesat de școală sau pe oricare este diferit de noi? Presiunea grupului și nevoia unui statut superior în cadrul acestuia ne împinge uneori chiar și la comportamente agresive de genul bullying-ului.  

Știm în același timp și faptul că viața este un tumult de emoții care de care mai diferite și mai intense. Printre acestea putem identifica și furia. Furia poate fi o altă explicație plauzibilă pentru care unii adolescenți sau chiar adulți își tratează colegii într-o asemenea manieră. Deși disfuncțional, bullying-ul poate fi văzut de cei care îl adoptă ca fiind o cale de a-și regla emoțiile puternice și apăsătoare. Totuși, nu putem ignora faptul că hărțuirea celorlalți poate fi și un comportament învățat de la cei din jur.

Exemplele negative pe care un copil le poate învăța observațional de la membrii familiei, de la frați, prieteni sau alte persoane pe care le consideră modele, pot să se manifeste în comportamentul lor brutalizant. Următorul episod în care se află este acela în care nu mai știu de ce nu își pot controla reacțiile, iar părinții nu știu cum a ajuns copilul lor să se manifeste în acest fel.

Mai mult, am putea înțelege că unii oameni devin „bullies” pentru că și ei, la rândul lor, au fost agresați. Datorită tratamentului neplăcut primit din partea altor oameni și a lipsei unei modalități potrivite de a reacționa la astfel de interacțiuni, unii ajung să le pună pe alte persoane exact în situația lor. Fie din cauza faptului că nu mai pot îndura agresiunea altora, fie din falsa impresie că se bucură de răzbunare, unii dintre cei hărțuiți devin la rândul lor hărțuitori.

Cu toate posibilele explicații oferite pentru comportamentul unui bully, pare că există tendința de a-i pune mereu în colțul vinovaților, uitând să privim dincolo de comportament și să vedem cauza. Adesea, sprijinul este oferit celui etichetat ca fiind „victimă”, ignorând că problema ar putea fi rezolvată de la rădăcina conflictului.

De cealaltă parte a liniei de demarcație, întâlnim oameni vulnerabili, persoane aflate în situația de a nu ști cum să reacționeze la tratamentul agresiv primit. Deși vorba „Dintre pentru dinte, ochi pentru ochi” este foarte comună în popor, acest gen de răspuns într-o situație de bullying intensifică și mai mult conflictul.

În același timp, nu ne putem aștepta ca persoana să stea și să privească zi de zi cum colegul său se comportă neplăcut în interacțiunea cu ea. Supunerea îndelungată la un astfel de mediu poate avea consecințe asupra încrederii în prorpia persoană, precum și asupra nivelului stimei de sine.

Din această cauză, cel agresat încearcă să găsească un mod de a răspunde fie că acest lucru înseamnă să nu spună nimic, fie că ripostează sau că se confesează unui cadru didactic dacă este vorba de un elev. În unele situații, dorința profesorului de a-i oferi protecție celui care este ținta bullying-ului îl pune pe acesta într-o mai mare imposibilitate de a rezolva conflictul.

Cu toate acestea, nu înseamnă că suntem lipsiți de orice apărare. Dacă am încercat să diminuăm acastă problemă de unii singuri și rezultatele nu sunt cele sperate, este bine să ne amintim că putem să apelăm la ajutor de specialitate. Psihologul nu este persoana care ține partea cuiva, pentru el nu există două părți ale terenului dintre care una trebuie să iasă învongătoare.

Deci, fie că ne găsim între cei care din diverse cauze am ajuns să fim bully pentru alte persoane, fie că suntem cei care resimt pe propria piele un astfel de comportament, merită să ne amintim că există oameni specializați la care putem apela.      

 Până la urmă, ce e important de reținut pentru fiecare dintre noi, fie ca ne identificăm cu o parte sau alta a poveștii, este faptul că apropiatul, vecinul, colegul nostru  sunt toți oameni. Oamenii iau decizii care îi rănesc pe ceilalți, tot ei își cer iertare. Oamenii greșesc, tot oamenii iartă.

 

Un articol scris de:

Maria Coșuțiu,

Studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB

Articole Similare

Social media - te ajută sau nu să treci peste o despărțire?
În timp ce Facebook poate facilita menținerea contactului cu prietenii și informarea cu privire la viețile acestora, accentul pus de această platformă pe conexiunea dintre oameni poate prezenta provocări semnificative atunci când vine vorba de ruperea co
De ce apar problemele în cuplu? Ce otrăveşte o relaţie
Fundamentul relațiilor de cuplu fericite este prietenia (cunoașterea profundă a celuilalt, gesturile de zi cu zi).
Teama de respingere şi cum o gestionăm
Teama de respingere este o variabilă care poate ieşi la suprafaţă în diferite momente ale vieţii, precum în interviurile de angajare, în oportunităţile de a întâlni noi oameni, în relaţii ori în activităţi care ne expun social.
Nu riști, nu câștigi!
Oamenii regretă mai mult ratarea oportunităților romantice decât respingerea.
Cum să mă iubesc?
Aminteşte-ţi că iubirea de sine, precum iubirea în orice altă relaţie decât cu tine însuţi, este mai mult un proces decât o destinaţie, aşa că bucură-te de traseu.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!