Atașamentul în relația de cuplu

Ce este atașamentul?

Teoria atașamentului a fost elaborată de către John Bowlby. Această teorie pune accentul pe caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre persoane. Această teorie consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumite persoane este un element fundamental al naturii umane, fiind prezent la nou-născuți și continuând să existe la vârsta adultă până când individul ajunge la bătrânețe.

Primele legături de atașament întâlnite la copil sunt acelea cu părinții, aceștia fiind căutați pentru protecție, liniștire și sprijin. Dacă copilul crește în condiții normale dezvoltându-și o viață sănătoasă ca adolescent și mai apoi ca adult, legăturile de atașament cu părinții se mențin și sunt de asemenea însoțite și de alte legături de cele mai multe ori heterosexuale.

Crescând într-un mediu favorabil dezvoltării, copilul își poate crea legături intime emoționale strânse cu părinții săi, ceea ce îl va ajuta când va deveni adult și își va alege partenerul de viață să creeze legături de atașament benefice stării lui de sănătate fizică și mentală. Dacă atunci când este mic individul nu reușește să creeze o legătură bună de atașament cu părinții săi, sunt foarte mari șansele să nu reușească să stabilească bune legături emoționale intime nici când va deveni adult.

În primele luni de viață copilul „comunică” cel mai mult cu mama, aceasta îi împlinește toate nevoile fiind prima persoană cu care acesta are o legătură de atașament. Dacă mama îi va îndeplini nevoile în totalitate și la timpul potrivit, copilul la rândul său își va arăta satisfacția (se va opri din plâns când este hrănit/schimbat etc.) iar prin acest „schimb” se creează legătura de atașament a copilului față de mama sa.

Capacitatea de a forma legături emoționale intime cu alți indivizi este considerată ca reprezentând o caracteristică principală a unei bune funcționări a personalității și a sănătății mentale.

Explorarea mediului de către copil chiar și când vine vorba de jocuri cu alți copii de aceeași vârstă este un comportament ce vine în contradicție cu atașamentul acestuia față de părinți. Atunci când individul, indiferent de vârsta pe care o are, se simte în siguranță, are tendința de a explora mediul înconjurător și în același timp se îndepărtează de figura de atașament (în cazul copiilor, aceștia au tendința de a se depărta de părinți). Atunci când individul se simte anxios, speriat revine la apropierea de figura de atașament (părinți, partener de relație).

Tiparele de atașament

Au fost identificate trei tipare principale de atașament - prezentate prima dată de Ainsworth și colaboratorii ei în 1971 - precum și condițiile din cadrul familiei care le determină.

Atașamentul caracterizat de siguranță. În acest tip de atașament individul are încredere în partenerul său de cuplu că acesta va fi disponibil și îi va oferi ajutor când va trece prin situații grele. Având garanția că partenerul va fi lângă el orice s-ar întâmpla, acesta va avea curaj să exploreze lumea înconjurătoare. 

Acest tip de atașament se dezvoltă atunci când partenerul îi oferă motive să aibă încredere, când îi oferă afecțiune și protecție necondiționată. Persoanele care prezintă acest tip de atașament tind să fie mai împlinite din punct de vedere emoțional și să aibă relații mai durabile decât cele cu atașament carecterizat de anxietate. 

Copii care prezintă atașamentul caracterizat de siguranță provin de obicei din familii în care au posibilitatea să exploreze lumea înconjurătoare având în același timp și siguranța că părinții îi susțin în ceea ce fac și sunt de acord cu alegerile lor. Acești copii vor dezvolta în continuare un atașament de siguranță iar când vor deveni adulți își vor alege un partener care se potrivește stilului lor de atașament, îi vor oferi ajutor și susținere partenerului de relație când acesta va avea nevoie și de asemenea se vor simți confortabil să ceară ajutor din partea partenerului.

Împreună cu partenerul vor dezvolta o relație bazată pe sinceritate, deschidere, egalitate și înțelegere, se vor simți independenți unul față de celălalt dar în același timp își vor arăta dragostea pe care o au unul pentru celălalt fără să urmeze o rutină plictisitoare în fiecare zi.

Atașamentul caracterizat de anxietate și rezistență se evidențiază prin incertitudinea că partenerul va fi disponibil și dipus să ajute atunci când este solicitat în situațiile grele. Din cauza acestei incertitudini individul predispus în permanență la anxietatea de separare nu are curajul să exploreze mediul înconjurător și se simte agitat, temător. 

Acest tip de atașament este dezvoltat atunci când partenerul de cuplu prezintă rețineri în a-l ajuta pe individ în problemele sale, separările sunt frecvente precum și amenințările cu abandonul pe care partenerul le folosește ca mijloc de control în relație.

Spre deosebire de oamenii care prezintă un atașament de siguranță, oamenii cu un atașament caracterizat de anxietate și rezistență sunt foarte preocupați să creeze o legătură emoțională „fantasmatică” în care, de fapt, uită de adevarata dragoste pe care trebuie să o ofere partenerului și rămân blocați într-o rutină zilnică ce nu prezintă emoție și iubire ci doar obișnuință.

Când nu se simt în siguranță în relație, persoanele cu acest tip de atașament tind să devină posesive față de partenerul de relație și pot interpreta unele acțiuni ale partenerilor ca un răspuns la temerile lor. De exemplu, dacă ei cred că partenerul nu îi iubește cu adevărat, un simplu act de socializare al partenerului cu alți prieteni îl poate face pe individ să creadă că partenerul de relație dorește să îl părăsească.

Atașamentul caracterizat de anxietate și evitare reprezintă cel de-al treilea tip de atașament. Caracteristic acestui tip de atașament este faptul că individul nu are încredere că partenerul său va fi acolo pentru el, că îi va oferi protecție și sprijn când are nevoie, acesta se așteptă să fie refuzat categoric de către partenerul de cuplu în situații de criză. 

Când un individ prezintă acest tip de atașament într-un grad ridicat, acesta are tendința de a se depărta de partenerul de relație si de a-și trăi viața fără sprijinul și iubirea celorlalți, își construiește o independență din punct de vedere emoțional. Apariția acestui tip de atașament este favorizată de respingerile repetate din partea celor care pentru individ au o semnificație aparte. 

Dacă individului nu i-au fost îndeplinite nevoile la timp în copilărie (sau deloc) și provine dintr-o familie în care părinții nu își arată ușor dragostea unul față de celălalt sau față de copii, acesta va avea șanse foarte mari să urmeze același comportament de evitare și idiferență pe care l-a observat la părinții săi și îi va fi foarte greu să își schimbe acest comportament când va avea o relație de cuplu.

Așadar, tipul de atașament pe care un individ îl prezintă atât în relațiile de cuplu cât și în cele de prietenie sau familiale depinde foarte mult de tipul de atașament pe care părinți săi îl au, de relația pe care acesta o are cu părinții săi dar și de tipul de atașament al partenerului de relație.

Pentru ca o relație între doi indivizi să avanseze armonios, fiecare dintre ei trebuie să-și dea seama care este punctul de vedere al celuilalt, scopurile, sentimentele și intențiile lui și fiecare dintre ei să își propriul comportament în așa fel încât să se negocieze o potrivire a scopurilor celor doi.

Sursa: John Bowlby, O bază de siguranță,Ed Trei, București, 2011  

Articol scris de: Larisa Nedelea