Eliberează-te · joi, 24 mai

Respiro Help

Află cum este văzută depresia prin prisma psihologului

Iată cum am cunoscut depresia

Mi-am dorit să termin Facultatea de Psihologie fascinându-mă domeniul organizațional – modul în care funcționează grupurile, modul în care gestionăm conflicte sau ajungem să ne dezvoltăm ca echipă.

Am continuat psihologia schimbând puțin, foarte puțin orientarea intereselor spre munca cu tinerii, spre competențe socio-emoționale, spre adaptare la stres, spre dezvoltarea unei vieți mai bune (indiferent ce înseamnă viața actuală).

Am știut că vreau să fac multe cu psihologia și am știut și ce nu vreau să fac. Am știut că nu doresc să lucrez cu oameni apăsați de povara depresiei.

Mi s-a părut întotdeauna și mi se pare în continuare că depresia vine pe nesimțite și apasă puternic. Mi-a rămas în minte metafora ce descrie depresia ca o iederă care te înconjoară și te sufocă, ce nu te lasă nici să mori și nici să trăiești.

Mă sperie gândul că cineva poate trăi astfel și mă sperie gândul că nu aș putea înțelege pe deplin durerea omului care alege să mi se destăinuie.

Gânduri pentru cei care suferă de depresie

Ce îți pot spune ție, cel care trăiești durerea mai intens decât mine de 100 sau 1000 de ori? Ce îți pot spune când nu găsești energia de a te ridica din pat, când ți se pare obositor să zâmbești sau să vorbești?

Ce îți pot spune ție, cel cu depresie funcțională, care alegi să te pierzi în muncă pentru a nu lăsa de bănuit câte te macină, iar seara te prăbușești la capătul patului?

Ție celui care fugi de orice urmă a unei vieți sociale sau care nu vezi rostul a nimic pe lumea aceasta? Eu sunt un om plin de viață și as minți să spun că știu ce simți.

Înțeleg pentru că am citit mult despre tristețe și despre depresie. Înțeleg pentru că am văzut-o manifestându-se în cele mai urâte forme în fața mea.

Întețeg atât cât poate înțelege cineva care depune eforturi în a cunoaște mecanismul din spatele problemei tale. Înțeleg atât cât o poate face cineva care privește atent la un întreg fenomen.

Dar nu simt ce simți tu, nu mă apasă povara vieții cum te apasă pe tine, nu mă simt lipsită de vlagă și nici nu privesc spre cer nereușind să văd sensul vieții. Și atunci, ce pot face pentru tine? Pot fi onestă.

Iar onestitatea mea e în a recunoaște că întețeg depresia din cărți și nu din proprie experiență. Cunosc ceea ce gândești și ceea ce trăiești din cercetări, din ceea ce îmi relatezi tu și nu pentru că am fost și eu pe drumul respectiv.

Când privesc cu ochii mari în timp ce îmi povestești problemele tale nu e pentru că sunt surprinsă de gravitatea lor, ci pentru că sunt impresionată de puterea cu care le faci față.

M-am întrebat adesea unde se produce declicul? Când anume depresia devine tovarăș de viață cu ideea suicidului. Citind am învățat că e nevoie de o anume formă de energie pentru a-ți lua viața.

Că e acolo și rușine, și vină, și furie și deznădejde și de toate. Că uneori actul suicidului e ceva activ în timp ce alteori e ceva ce căutăm să se întâmple indirect. Am reușit să înțeleg că a-ți lua viața nu e sinonim cu „nu îmi pasă” sau cu „sunt egoist”. E altceva.

Dacă te-ai gândit vreodată că viața e prea grea ca să mai poată fi trăită, că vrei să dai jos pielea de pe tine ca să nu mai simți cum doare fiecare milimetru, că vrei să se oprească creierul din a funcționa, dacă ai văzut moartea ca o vacanță sau ca o mult râvnită odihnă e pentru că porți pe umeri o povară pe care cei din jur greu și-o imaginează.

Nu ești nebun, nu ești rău, nu ești nevrednic. Ești un om sătul de prea multă suferință și e cât se poate de normal să vrei să scapi de ea, sau să vrei să scape ea de tine. Nebunii nu se sinucid. Ei fac altele. Nevoia de a pune capăt zilelor e a celor care nu mai văd un final pentru greul ce-l poartă.

Înțeleg lupta cu gândul de a-ți pune capăt zilelor și înțeleg lipsa de putere în a mai face încă ceva doar pentru a rămâne în viață și a resimți și mai multă durere.

Da înțeleg și că există un leac. Așa cum cancerul are tratamentul său, așa cum diabetul are schema lui de tratament, așa cum insuficiența renală presupune niște pași spre vindecare, așa are și depresia.

Dacă e greu? Bineînțeles! Dacă ne asigură cineva de reușită? Nu! Dacă merită să încercăm? Cu toata puterea noastră!

Ieși din centrul universului tău și descoperă că nu e totul despre tine. Uită-te la cei din jur și alege pentru cine vrei să trăiești dacă nu mai are rost să trăiești pentru tine.

Caută oameni cu care poți fi sincer. Spune-le ce simți până în cele mai mici amănunte. Găsește-l pe cel care nu se sperie de gândurile și stările tale și lasă-l să te ajute. Dă-le credit oamenilor ce te înconjoară!

Medicamentele dau dependență, dar a fi dependent înseamnă că încă ești în viață! Adună-ți și ultima fărâmă de resurse și târăște-te până la medic dacă e nevoie pentru a primi o schemă de tratament.

Fă-ți griji mai târziu despre cum rezolvi dependența de medicamente. Acum e momentul să te preocupi de cum faci să rămâi în viață.

Mișcă-te chiar dacă e cel mai greu lucru pe care trebuie să îl faci. Ridică-te dimineața din pat și evită să te mai apropii de el până seara.

Dacă nu găsești motive pentru a te da jos din pat, atunci nu le mai căuta. Nu te întreba de ce o faci, doar fă-o.

Caută un terapeut care înțelege ce ți se întâmplă și știe ce să faci cu toate gândurile ce te apasă.

Roagă-te. Dezvoltă-ți spiritualitatea si învață să dai sens lucrurilor ce ți se întâmplă.

Amintește-ți că tu nu ești depresia ta!

 

 Un articol scris de: Oana Ghimbuluț

Citește și alte articole scrise de Oana:

Psihologul săptămânii - Interviu cu Oana Ghimbuluț

De ce să apelezi la teajut.ro

Te rog nu mă părăsi!

Articole Similare

Social media - te ajută sau nu să treci peste o despărțire?
În timp ce Facebook poate facilita menținerea contactului cu prietenii și informarea cu privire la viețile acestora, accentul pus de această platformă pe conexiunea dintre oameni poate prezenta provocări semnificative atunci când vine vorba de ruperea co
De ce apar problemele în cuplu? Ce otrăveşte o relaţie
Fundamentul relațiilor de cuplu fericite este prietenia (cunoașterea profundă a celuilalt, gesturile de zi cu zi).
Teama de respingere şi cum o gestionăm
Teama de respingere este o variabilă care poate ieşi la suprafaţă în diferite momente ale vieţii, precum în interviurile de angajare, în oportunităţile de a întâlni noi oameni, în relaţii ori în activităţi care ne expun social.
Nu riști, nu câștigi!
Oamenii regretă mai mult ratarea oportunităților romantice decât respingerea.
Cum să mă iubesc?
Aminteşte-ţi că iubirea de sine, precum iubirea în orice altă relaţie decât cu tine însuţi, este mai mult un proces decât o destinaţie, aşa că bucură-te de traseu.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!