Trăirea în cheia DA!

Un lucru ne place și ținem cu dinții de posibilitatea de a-l etala: actul de a ne plânge. De a fi nemulțumiți. Orice om s-a plâns, măcar o dată în viață, de ceva, fie că a fost vorba de o mâncare rece, de o conexiune proastă la internet sau de deciziile luate de guvern. Arătăm cu degetul și strigăm când nu ne place ceva. Ba chiar ne place această atitudine, deși, de multe ori, ne formăm o viziune aidoma unui tunel în care totul pare să devină neconform cu lumea pe care o dorim.

Dar dacă am trăi altfel? Dacă ne-am însuși mai repede darul mulțumirii? Dacă ne-am exersa în fiecare zi dreptul de a mulțumi? Oare viața noastră ar arăta altfel? Întâmplările, mai alese cele negative, care stârnesc în noi revolta, ar căpăta o altă culoare? Cartea O mie de daruri. Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli vorbește despre o asemenea posibilitate.

Autoarea Ann Voskamp, în dublul ei rol de mamă a șase copii și soție de fermier, dar și de profundă cunoscătoare a Bibliei, face o puternică apologie a acestui simplu act sau gest sufletesc: mulțumirea. Cuvântul care este repetat de cele mai multe ori în carte este euharisteo, echivalentul grecesc al cuvântului „mulțumire”. Rădăcina sa este cuvântul charis, tradus în limba română prin „har” și se subînțelege amprenta divină în acest schimb.

Cum începe însă această căutare și traducere a lui euharisteo, nu din greacă în engleză, ci din greacă în fapte? În mod neobișnuit, începe cu tragedia care a lovit familia autoarei și care a avut un impact până târziu în viața ei. Ann Voskamp a crescut cu teamă în suflet, neînțelegându-L prea bine pe Dumnezeul care tronează în cer. Înconjurată de moarte, eșec și teamă, s-a retras în carapacea ei de credincioasă fără o formă bine definită.

Totul se va schimba însă ca urmare a unei provocări. Descoperind în studiul personal al Bibliei cuvântul amintit mai sus, autoarea îl va întoarce pe toate părțile pentru a-l putea așeza în viața ei de credință. Un rezultat al încercării de a trăi mulțumirea în mod practic a fost o listă. Poți scrie 1000 de lucruri pentru care să-I mulțumești lui Dumnezeu? Nimic pompos și pretențios, ba dimpotrivă, chiar banal, dar care este o binecuvântare deghizată, din partea lui Dumnezeu pentru tine.

De atunci a început pentru autoare o aventură a credinței care a schimbat-o și care a făcut-o să vadă lumea prin ochelarii dragostei divine față de om. Nu a înțeles totul, nu a putut răspunde la toate frământările, dar nu a mai trăit în teamă. A înțeles cât de mult schimbă lucrurile în bine această atitudine de mulțumire la fiecare pas și pentru fiecare gură de aer trasă în piept. Pentru fiecare răsărit și pentru orice boboc de floare. În loc să rateze ocaziile de a simți acea bucurie autentică despre care vorbea adeseori apologetul creștin C.S. Lewis, Ann Voskamp și-a deschis inima, simțind pacea lui Dumnezeu și experimentând euharisteo printre vasele din chiuvetă, șosetele aruncate pe jos și programul aglomerat al fiecărei zile. A fost ca și cum ar fi aruncat o privire în spatele cortinei unui spectacol gălăgios pentru a vedea Regizorul care îi oferă totuși un sens și pentru a experimenta clipe de liniște.

Mesajul este bine expus și dă de gândit, chiar dacă pare greu de pus în practică. Poți lăsa cartea din mână și mai apoi să vezi cum laptopul încetinește. Vezi la prima mână cât de greu este să fii mulțumitor la fiecare pas. Dar, până la urmă, atitudinea de mulțumire se exersează, se descoperă zi de zi pentru a-ţi permite să-L cunoşti pe Dumnezeu și să te cunoști pe tine însuți mai bine ca înainte.

Trebuie menționat stilul autoarei, cu un impact puternic. Cu propoziții scurte și o proză de multe ori îmbibată de poezie, această carte scurtă este citită cu plăcere. Este un volum personal, o întâlnire cu un om care își deschide sufletul și care te invită înăuntru ca să-i asculți povestea vieții și să înveți cum poți să faci din viața ta mai mult, mai frumos, descoperind un frumos care se află dincolo de umbrele ce pot să ne incomodeze. Acest dincolo ne poate oferi satisfacțiile după care tânjim toată viața.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii