Tagore: Grădinarul

Rabindranath Tagore este laureatul cu Nobel pentru Literatură din 1913. Poemele lui au fost traduse și în Occident, aducându-i scriitorului indian o recunoaștere internațională. Cele trei poeme ale sale de mai jos au fost traduse în limba română de Iv. Martinovici.

 

31

Inima mea, păsare a deșertului, și-a găsit cerul în ochii tăi.

Ei sunt leagănul zorilor, împărăția stelelor. În afundul lor se pierd cântecele mele.

Lasă-mă să mă avânt în acest cer, în imensitatea lui singuratică.

O, lasă-mă să-i despic norii, să-mi desfășor aripile în solara lui lumină!

 

52

De ce s-a stins lampa?

Am ocrotit-o cu haina mea, s-o apăr de vânt, iată de ce s-a stins lampa.

 

De ce s-a veștejit floarea?

Am strâns-o la inimă cu dragoste neliniștită, iată de ce s-a veștejit floarea.

 

De ce-a secat râul?

Am pus un stăvilar de-a curmezișul lui, ca să fie numai al meu, iată de ce-a secat râul.

 

De ce s-a rupt struna harfei?

Am încercat să-i smulg un sunet dincolo de puterile ei, iată de ce s-a rupt struna.

 

80

Cu-o singură privire ai putea jefui toată bogăția cântecelor ce răsună pe harfele poeților, o, preafrumoasa mea!

Dar urechea ta rămâne surdă la toate laudele, de aceea eu vin să te laud.

Ai putea îngenunchea la picioarele tale cele mai mândre frunți din lume.

Dar tu ai ales să te închini acelora pe care-i iubești și n-au faimă în lume, de aceea mă-nchin și eu ție.

Cu-atingerea lor brațele tale desăvârșite ar spori splendoarea strălucirii regești.

Dar tu le folosești să ștergi praful și să faci oglindă umilu-ți cămin, de-aceea mă plec smerit în fața ta.

 

(Poeme din Rabindranath Tagore, Grădinarul, Editura pentru literatură universală, 1961, pp. 72, 107, 108, 154)

Imagine: Hendrik Voogd Peisaj italian, cu umbrelă de pini