Reprezentări ale divinităților în poemele homerice și în opera lui Hesiod (II)

Am vorbit în prima parte a acestui articol despre originea zeilor greci, așa cum este prezentată în operele unor mari scriitori ai Antichității. Să vedem acum care sunt principalele figuri ale panteonului grec.

Zeus. Însuși numele lui Zeus îi proclamă natura: el este prin excelență un zeu celest indo-european. După Homer, „partea pe care a primit-o Zeus este cerul imens, cu limpezimea și cu norii săi” (Iliada, 15, 192). Multe din titulaturile sale subliniază structura lui de zeu al atmosferei: Ombrios și Hyettios (Ploiosul), Urios (cel care trimite vânturi prielnice), Astrapios (Cel care trăsnește), Bronton (Cel ce tună) etc. Dar Zeus, subliniază Mircea Eliade, este mai mult decât o personificare a cerului ca fenomen cosmic. Caracterul său uranian este confirmat prin suveranitatea sa și prin nenumăratele sale hierogamii cu diferite zeițe chtoniene (a se vedea Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase).

Ca zeu al atmosferei, Zeus determină fertilitatea solului, fiind invocat atunci când încep muncile agricole, cu numele de Zeus Chtonios. Ca Zeus Ktesios, el este protectorul casei și simbolul belșugului, veghind împotriva îndatoririlor și privilegiilor de familie, asigurând respectarea legilor, iar ca Polieus apără cetatea. Într-o perioadă mai veche, Zeus era și patronul purificării, Zeus Catharsios, dar și zeul divinației, în special la Dodona, în Epir. Prin urmare, în pofida faptului că nu era creatorul lumii, al vieții și al omului, Zeus era totuși stăpânul incontestabil al zeilor și al Universului (a se vedea și Indro Montanelli, Istoria grecilor).

Divinitatea feminină principală a panteonului grecesc era Hera, soția și sora lui Zeus. La început, aceasta a fost zeița Argosului, de unde cultul ei s-a răspândit în toată Grecia. Fidelă soțului ei, Hera era protectoarea intransigentă a căsătoriei, a femeilor măritate și a patului conjugal. Pe de altă parte, asemenea zeițelor egeene și asiatice, Hera era o divinitate a fecundității universale, nu doar a căsătoriei. Ea este înfățișată deseori ca soție geloasă și deosebit de violentă, care se simte ușor jignită și nu ezită să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, despre care se știe că nu au fost puține.

Athena este cea mai semnificativă zeiță grecească după Hera. Ea s-a născut din capul lui Zeus, îmbrăcată în armură, fluturându-și lancea și scoțând un strigăt de război. Ca zeiță războinică, e reprezentată cu coif, lance și egida pe care era zugrăvit chipul Meduzei, chip a cărui simplă vedere îl transforma pe orice muritor în stană de piatră. Athena este sfătuitoarea permanentă a Aeropagului atenian și protectoarea statului și a activităților politice și sociale, ocrotind, de asemenea, artele plastice, literatura, știința agricolă și meșteșugurile. Înfățișată cu statură înaltă, cu ochi albaștri-verzui, mari și rotunzi, ea are ca emblemă bufnița, pasăre care a rămas după aceea simbolul înțelepciunii.

Apollo este unul dintre cei mai importanți zei ai grecilor. La început, el era o divinitate pastorală, o dovadă în acest sens fiind faptul că, în regiunile mai izolate, cum ar fi Arcadia și Licaonia, el a rămas un zeu al păstorilor. Ulterior, atributele sale s-au înmulțit. A devenit o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molime sau îi pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe cei care i se împotriveau.

O altă divinitate principală, feminină, a fost Artemis. Încă din vechime, ea fost, prin excelență, „Stăpâna animalelor”, o iubitoare de vânătoare și, totodată, protectoarea animalelor sălbatice. Homer o numea Agrotera, „a Sălbăticiunilor”, iar Eschil, „Doamna munților sălbatici”. Vâna mai ales noaptea, leul și ursul fiindu-i animalele favorite și heraldice, fapt ce amintește clar de prototipurile asiatice.

Hermes, fiul lui Zeus și al pleiadei Maia, s-a născut într-o peșteră pe muntele Cyllene din Arcadia. În viziunea grecilor, el este stăpânul drumurilor, fiindcă merge cu mare iuțeală și, în plus, nu se rătăcește noaptea, cunoscând foarte bine drumul. Din acest motiv, el este considerat călăuza și protectorul turmelor, dar și patronul hoților. Din același motiv, Hermes este socotit și curierul zeilor. Pe de altă parte, el este zeul negustorilor greci, dar și oratorul arhetipal, fiind socotit, prin tradiție, descoperitorul elocvenței.

Hefaistos, fiul lui Zeus și al Herei, este considerat de greci zeul focului. Reședința sa preferată a rămas muntele Etna din Sicilia. Aici, în atelierele fierăriei divine, ucenicii săi, ciclopii, prelucrau fierul și celelalte metale. Prin iscusința sa, Hefaistos făurește tot felul de obiecte minunate: un tron de aur, dăruit Herei, armele lui Ahile, fulgerele lui Zeus, faimosul colier al Harmonei etc. El a fost cel care a ajutat la nașterea Athenei, pentru ca ea să poată ieși din capul lui Zeus, și tot el a modelat din țărână trupul Pandorei. De asemenea, el a fost cel care l-a țintuit pe Prometeu de muntele Cauzaz.

O altă divinitate a fost Afrodita, soția lui Hefaistos (după o altă variantă, soția lui Ares, zeul războiului). Ea era zeița iubirii senzuale, asemănătoare lui Iștar, de la asiro-babilonieni, sau Astarteei, de la fenicieni. Numele ei este legat de cuvântul grecesc „spumă” și se referă probabil la nașterea ei. Vechii greci credeau că Afrodita a născocit farmecele dragostei. Unele atribute o arată ca protectoare a curtezanelor, ba chiar a impulsului senzual din lumea animală, a dragostei pasionale și infidele, înțeleasă ca legătură strict trupească, ca erotism.

Poseidon era un vechi zeu care, din diferite motive, își pierduse suveranitatea universală primordială. Această suveranitate primordială o dovedește faptul că la Pylos, de pildă, în perioada aheeană, el se bucura de o poziție mult superioară celei a lui Zeus. Se pare că, la început, era zeu al câmpiei, apoi a devenit zeu al mării, în această ultimă ipostază identificându-se cu însuși destinul vechilor greci, care au emigrat de pe continent pe insulele din Marea Mediterană. În calitate de zeu al câmpiei, Poseidon era protectorul cailor, fiind reprezentat sub formă de cal sau taur. Ca zeu al mărilor, el locuia într-un palat de aur, pe fundul oceanului; semnul său simbolic era tridentul, cu care învolbura marea, sfărâma stâncile și atrăgea spre sine curenții acvatici.

De o cinste deosebită se mai bucurau, de asemenea, Dionysos, zeul vinului și al viței-de-vie, și Demeter, zeița agriculturii, dar nu vom insista aici asupra lor, cei doi fiind principalele divinități ale misterelor din Eleusis.

Existau, de asemenea, o mulțime de alți zei mai puțin semnificativi, unii dintre ei având un caracter preponderent local. Amintim pe Ares, zeul războiului, care, spre deosebire de Athena, iubea lupta și omuciderea, indiferent de scopul urmărit; apoi, Hades, căruia i se mai spunea și Pluton și care stăpânea împărăția morților împreună cu soția sa Persefona; Helios – Soarele; Boreas – vântul de miazănoapte; Hestia – focul din vatra casei; Pan – zeul pășunilor, turmelor și poeziei populare; Asclepios – zeul vindecărilor; Eros – zeul iubirii.