Răul care ne prinde în cerc. „Aus dem Nichts”

Aus dem Nichts (În întuneric) nu este un revenge movie în genul tradițional hollywoodian, ci o dramă despre răul pe care oamenii îl fac inutil și prostește, atrăgându-i și pe alții într-un cerc al urii care le macină sufletul și le fură liniștea pentru totdeauna.

Katja Sekerci (rolul i-a adus lui Diane Kruger Premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, în 2017) este o tânără care își pierde soțul (imigrant de origine turcă) și fiul în urma unui atentat cu bombă comis, în Hamburg, de un cuplu de neo-naziști, simpatizanți ai lui Adolf Hitler. Filmul regizat de Fatih Akin urmărește în primă fază reacțiile Katjei în fața dramei – încercarea de a-și găsi liniștea în droguri, tentativa de sinucidere etc. –, apoi procesul celor doi atentatori și, în partea a treia, investigațiile personale ale Katjei, ajunsă în Grecia, pe urmele cuplului achitat de tribunal.

Deși nu se insistă pe scene violente – de exemplu, spectatorului nu-i este arătat atentatul propriu-zis –, filmul are totuși momente dure: într-o secvență, Katja intră în fostul birou al soțului și vede peretele ars și mânjit de sângele victimelor atât de dragi ei; într-o alta, Katja asistă, în timpul procesului, la descrierea detaliată, de către un medic, a tuturor rănilor care au cauzat moartea fiului său.  

În timp ce primele două „capitole” ale filmului sunt oarecum previzibile ­­­– spectatorii știu deja din trailer și din materialele de promovare că este vorba despre o soție și mamă care își pierde familia în urma unui atentat, iar procesul decurge după un făgaș oarecum cunoscut –, partea a treia este cea mai intensă, iar publicului îi este dificil să își dea seama ce se va întâmpla până la urmă.

Cazul din film este fictiv, însă rădăcinile lui sunt reale, după cum sugerează și datele statistice prezentate pe genericul de final. La începutul anilor 2000, o grupare teroristă a ucis, în Germania, 9 persoane de origine turcă, greacă și kurdă, plus un ofițer de poliție. Personajele negative ale filmului, adică cei doi soți care au comis atentatul, dar și aceia care îi susțin în mod vădit, ocupă destul de puțin timp pe ecran. Ei nu-și justifică actele; nu li se dă dreptul la microfon. Regizorul-scenarist le-a refuzat dreptul la vreun argument, prezentându-i doar ca pe executanți ai unor crime și atât, ca și cum Akin ar întreba: Ce-ar putea avea de spus niște oameni care îl adoră pe Hitler?

Fatih Akin și-a propus cu siguranță atingerea unui scop cu acest Aus dem Nichts, cel mai probabil să semnaleze revenirea și persistența unor prejudecăți rasiale, să pună în discuție xenofobia în legătură cu care Germania are deja o istorie întunecată și tristă, dar și faptul că granița dintre dreptate și răzbunare este subțire și, sub forța împrejurărilor și a dramelor sufletești, poate fi trecută cu ușurință.

Aus dem Nichts este o dramă și, ca orice dramă, ne poate da teme pentru acasă și subiecte de gândire. Deși cazul din film este extrem, tiparul folosit este, din nefericire, unul răspândit. Odată intrat în cercul răului, oamenii mai pot scăpa cu greu din el, din întunericul lui.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii