Profetul – lumină în cuvinte

Despre Kahlil Gibran se spune că este al treilea cel mai vândut poet din lume după William Shakespeare şi Laozi. Scrierile sale au revitalizat spiritualitatea arabă modernă, aducând un suflu nou, o prospeţime originală, o restaurare a misticii teologiei islamice, înfrumuseţând-o cu una dintre cele mai luminoase, optimiste şi poetice filosofii. Stilul este cuceritor: sondează în adâncimi nebănuite spiritul uman, explorează profunzimile adevărurilor eterne ale vieţii, caută răspunsuri la tainele şi misterele existenţei, forează în carnalitatea fenomenului tragic al morţii în încercarea de a scoate la lumină sensul adevărat al vieţii, asemenea celui care se aventurează în pânza groasă a tenebrelor spre a scoate diamantul din inima muntelui.

Gibran se naște la data de 6 ianuarie 1883 în localitatea Bsharri din Liban, într-o familie creştină. Primul său mentor în materie de credinţă, limbă arabă şi siriacă este un călugăr. În anul 1895 emigrează împreună cu mama sa în Statele Unite ale Americii, în cartierul Chinatown din Boston, unde, timp de patru ani, urmează şcoala, primind şi lecţii de pictură. După o perioadă în care se întoarce în Liban, timp în care îşi aprofundează cunoştinţele de limbă arabă, în 1901 îşi începe călătoria prin Europa, simţind, din ce în ce mai intens, nevoia de a se angaja în lupta politică pentru dezrobirea ţărilor arabe de sub stăpânirea otomană.

În 1911, Gibran înfiinţează la New York Societatea ,,Liga de aur”, având la bază concepţia prin care, revoluţia siro-libaneză trebuia să se fundamenteze pe adevărata cultură, cu ajutorul căreia să transforme viziunea maselor. Din 1912 începe colaborarea cu mai multe reviste americane, urmând ca, în anul 1923, să publice poemul filosofic care îl va consacra – Profetul.

La data de 10 aprilie 1931, în vârstă de 48 de ani, Kahlil Gibran se stinge din viaţă într-un spital din New York. Conform dorinţei sale, rămăşiţele pământeşti îi sunt înmormântate în satul natal Bsharri, în incinta mănăstirii Mar Sarkis, unde, în 1935, s-a înfiinţat Muzeul Gibran, care adăposteşte în prezent 440 de picturi şi desene semnate Gibran, precum şi numeroase obiecte care i-au aparţinut poetului şi diverse ediţii ale operelor sale, din întreaga lume.

Cea dintâi încercare de a scrie Profetul se întâmplă pe când poetul avea 15 ani; nevoia de a scrie cartea aceasta nu îl va părăsi niciodată de acum înainte. Gibran se ambiţionează să o rescrie de mai multe ori, şlefuind-o cu minuţiozitate, timp de douăzeci şi cinci de ani, până la forma finală pe care i-o încredinţează editorului său în anul 1923. După finalizarea acestui îndelungat şi anevoios proces de esenţializare, ce l-a condus la desăvârşirea creaţiei sale, poetul a spus: „În sfârşit, cuvântul a fost rostit, cuvântul pe care îl port în mine încă de la naştere, fiindcă trimis am fost pe lume pentru a-l face auzit!”. Aşadar, Kahlil Gibran avea convingerea că este protagonistul propriului destin profetic de a aduce în lume o doctrină menită să o transfigureze, instaurând binele, frumosul şi armonia universală.

Nu pot încheia rândurile acestea fără să redau câteva frânturi din paginile cuceritoare ale Profetului – despre iubire: „Când iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul/ Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,/ Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,/ Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-I  v-ar putea răni,/ Iar când vă vorbeşte daţi-i crezare,/ Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile./ Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile./ Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini./ Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie: să te topeşti şi să devii izvor ce susurul în noapte-şi cântă;/ Să cunoşti durerea prea marii duioşii;/ Să fii rănit de înţelegerea iubirii/ Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te/ Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de iubire;/ Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;/ Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului;/ Şi, apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă” (p. 17).

Despre timp: „Aţi vrea să vă faceţi din timp un râu, pe ţărmul căruia stând, să-i priviţi trecerea./ În acest timp însă, atemporalul din voi este conştient de fără-de-timpul vieţii,/ Şi ştie că astăzi nu-i decât amintirea lui ieri, în timp ce mâine e visul clipei de faţă./ Şi că acel care cântă şi contemplă în voi, este încă fixat de hotarele primei clipe, cea care a semănat stelele în spaţiu./ Care dintre voi nu simte că puterea de a iubi îi e fără de margini?” (p.77).

Despre moarte: „Dacă, într-adevăr, voiţi a contempla spiritul morţii, deschideţi-vă larg mintea spre trupul vieţii./ Fiindcă viaţa cu moartea una sunt, cum sunt fluviul şi oceanul./ Încredinţaţi-vă visurilor, deoarece în ele stă ascunsă uşa ce dă spre eternitate./ Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevărat să cântaţi,/ Numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi,/ Şi numai când pământul vă va cere ceea ce-i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat” (p. 99).

Profetul de Kahlil Gibran a apărut la Editura Mix în anul 2011, într-o excelentă traducere realizată de Radu Cârneci.