Nimeni nu poate defini fericirea și nici nu se poate spune cu precizie cum se poate ajunge la ea. Fiecare muritor o caută cu nestăpânită ardoare până în cea din urmă zi a vieții sale. Fiecare inimă tânjește după un strop de fericire și, nu de puține ori, bătăile ei încetează înainte să poată simți căldura binefăcătoare a fericirii. Mulți se hrănesc cu himerele fericirii, fără să știe că astfel își otrăvesc sufletul și își ratează șansa de a o mai afla vreodată. Însă, ceea ce putem spune cu certitudine este că fericirea nu este un ideal imposibil de atins. Ea nu se află în lucrurile materiale, ci este o stare deosebită a sufletului. Așadar, fericirea depinde de starea interioară a fiecărui om și de modul în care alege să înțeleagă și să își trăiască viața.

După lectura romanului Marele Gatsby al lui F. Scott Fitzgerald, orice cititor va rămâne cel puțin cu o idee de fond: averile fabuloase, oricât ni s-ar părea de necrezut, nu vor fi niciodată o sursă autentică și inepuizabilă de fericire. Ceea ce prevalează în paginile cărții acesteia este imaginea strălucitoare construită în jurul societății americane a secolului trecut, aceea de bogăție și opulență ce acaparează mintea și viața tuturor iubitorilor de bani, de averi și de plăceri, unde totul pare să fie posibil și fără de sfârșit. Acest paradis aparent ascunde însă o nesfârșită disperare, o adâncă singurătate și multă suferință.

Gatsby, personajul principal, al cărui nume dă titlul romanului, trăiește o viață luxoasă, înconjurat de femei frumoase, dând petreceri fastuoase, la care sunt invitați toți oamenii influenți și bogați cu care Gatsby are legături îndoielnice. Fiecare zi pare o continuă fugă de sine, o întreagă avalanșă de distracții zgomotoase și imorale, menite să sugrume viața spiritului, un abandon al căutării sensului, toate acestea conducându-l pe Gatsby în căile naufragiului existențial.

Sărac lipit pământului, tânărul Gatsby, fascinat de visul american și încântat de succes, se hotărâse să se mute la New York. În urma unei iubiri neîmplinite pentru Daisy Buchanan, o tânără provenită dintr-o familie foarte bogată, Gatsby își schimbase viața și ajunsese milionar prin mijloace mai puțin legale. Acumulând o avere imensă la o vârstă fragedă, Gatsby devenise aproape un mit urban printre locuitorii din împrejurimile West Egg-ului: unii credeau că este un spion german de pe vremea războiului, iar alții, deși nu îl văzuseră niciodată, îl acuzau de crime. Dar circulau și alte zvonuri, cum că ar fi absolvit Oxfordul sau că ar fi fost gangster.

Nick Carraway, povestitorul-personaj, care împărtășește povestea vieții lui Gatsby, locuiește în West Egg, lângă o vilă somptuoasă ce îi aparținea lui James Gatz, cunoscut drept Jay Gatsby. Fiind invitat, nu întâmplător, la una din petrecerile vecinului său, Nick Carraway este abordat de Gatsby, care urmărește ca, prin intermediul lui, să ajungă iarăși la inima lui Daisy Buchanan. Nick, vărul lui Daisy, acceptă invitația de a merge împreună cu Gatsby la un prânz, moment ce declanșează intriga mult așteptată a romanului. Astfel, Jay Gatsby încearcă din răsputeri să recupereze fericirea de odinioară și să trăiască visul american alături de prima lui iubire, Daisy. Însă totul se dovedește un vis de neatins, îndepărtat, utopic.

Romanul este străpuns, de la un capăt la celălalt, de o melancolie intensă. Nefericirea este condiția și totodată blestemul acelora care cred că fericirea se poate asigura prin intermediul banilor, opulenței sau statutului social. Astfel, tărâmul tuturor posibilităților se dovedește a fi un tărâm al minciunilor frumos ambalate și al iluziilor cu sclipici și artificii.

F. Scott Fitzgerald dezvăluie adevărul crud despre societatea americană: dorința excesivă de îmbogățire îl conduce pe om la autodistrugere și orbire de sine. Convingerea că banul îi poate da vieții un sens este nu doar greșită, ci și periculoasă. Așadar, cred că va rămâne mereu actual dictonul nou-testamentar: „Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20:35).

Romanul Marele Gatsby a apărut la editura Humanitas (2013), în colecția „Raftul Denisei”, în splendida traducere a lui Mircea Ivănescu.