Paraschivescu: „Ghidul nesimțitului”

Ghidul nesimțitului a devenit bestseller de la primul tiraj. Autorul, Radu Paraschivescu, e cunoscut pentru simțul umorului și pentru felul în care, prin cărțile sale, expune impostura, în multiplele sale manifestări. Ghidul nesimțitului este un fel de ghid al bunelor maniere, însă unul ce mizează pe psihologia inversă – adică ne sugerează cum ar trebui să ne comportăm în circumstanțe diverse, folosindu-se de exemple negative. În fragmentul de mai jos puteți citi despre forme ale nesimțirii manifestate public, pe stradă.

Strada și trotuarul oferă, la rândul lor, cadrul optim de manifestare a nesimțirii. Aici nesimțitul excelează pe spații mici. Malacul care își aprinde ultima țigară din pachet și pe urmă aruncă pachetul pe jos vede coșul de gunoi aflat la zece metri de el, însă știe că folosirea lui ar fi o concesie inacceptabilă. Și totodată o trădare. Încă de când era copil și mergea cu taică-său de mână, a văzut că receptaculele verzi de pe marginea trotuarului erau evitate sistematic. Încet-încet, și-a format reflexul, iar acum lucrurile nu mai pot fi date înapoi. Șervețelul de hârtie, punga de semințe, coaja de banană, cotorul de pară, sticluța de suc – toate aceste resturi inutile ajung pe caldarâm și jalonează traseul nesimțitului printre semeni. Ce, Hansel și Gretel nu aruncau firimituri în urmă? Despre ei de ce nu zice lumea nimic? De unde și până unde această folosire injustă a dublului cântar?

Trotuarul a devenit de mult o zonă irespirabilă. Cine se încumetă la aventuri pedestre își asumă riscuri majore. Deplasarea în acest spațiu este un slalom haotic printre flegme, ambalaje și rahați de câine. Nesimțitul e un virtuoz al gesturilor intime săvârșite în public. Își suflă nasul cu zgomot și stropește trotuarul fără să se sinchisească. Se ascunde în spatele unui copac și-și face nevoile la lumina zilei. Își ronțăie voinicește hamburgerul și aruncă hârtia pe jos. Scuipă guma de mestecat când nu mai are gust, sperând să nu treacă mult până ca ea să se lipească de talpa unui pieton neatent. Se debarasează de tot ce-i prisosește, fără ezitări sau stângăcii. Străbate lumea cu un aer suficient și nepreocupat. Își iese din sărite doar când încerci să-l corectezi. Cât timp îl lași în treaba lui, nu e agresiv. Însă dacă vrei să-l supui unei cât de mici reforme, se revoltă neîntârziat, uneori chiar contondent.

Nesimțitul iubitor de animale aduce o notă aparte în acest peisaj. În cazul lui, avem de-a face cu un ins sentimental, care a văzut lumea, a luat viața în piept și a ajuns să reverse asupra câinelui iubirea pe care n-o merită ființele bipede. Cine îl ascultă simte că a nimerit în preajma unui om dezamăgit de propria specie. În plus, omul nostru a deschis ochii pe unde a fost și a observat nivelul de civilizație din alte locuri, inclusiv în ceea ce privește scoaterea câinelui la plimbare în spații publice. Abia când îl vezi în acțiune descoperi că admirația lui pentru Occidentul riguros e pur declarativă. Nesimțitul din această categorie elogiază simțul civic al apuseanului, dar nu se poate pune în situațiile umilitoare pe care le acceptă acesta. De pildă, în Germania proprietarul de câine are mereu în buzunar o pungă de plastic în care adună cotizația excrementală a patrupedului. Pentru nesimțit, o asemenea manifestare e o formă de pierdere a minților.

 

(Fragment din Radu Paraschivescu, Ghidul nesimțitului, Editura Humanitas, 2008, pp. 138-140)

Imagine: Carole Spandau Scenă stradală din vechiul Montreal