Omul, trestie rumegătoare. The Apartment

C.C. Baxter, zis Bud, lucrează într-o multinațională americană cu mii de angajați. N-am greși prea mult dacă am spune că Bud (Jack Lemmon) este o nesemnificativă piuliță dintr-un angrenaj. Însă Bud a găsit o cale de urca rapid în ierarhie. Propriul apartament.

The Apartment (Apartamentul, 1960), scris și regizat de Billy Wilder, se regăsește adeseori în listele de comedii bune sau de filme bune în general. Și este, într-adevăr, amuzant, umorul său fiind unul de (încurcături de) situație, situațiile avându-l mereu în centrul atenției pe Bud. Umorul vine însă la pachet și cu un pic de dramă, precum și un strop de romantism, ba chiar și o mică doză de critică socială – toate însă exact în proporțiile necesare pentru ca povestea să rămână în echilibru.

Bud e oarecum timid și duce o viață singuratică. Vizionând filmul, adică viața unui erou imaginar care muncește și se zbate, dispus să facă orice, pentru a obține un birou mai bun, la un etaj superior, cu o perspectivă mai plăcută de la fereastră, ca spectator simți că, într-un fel, așa este și viața ta. Poate că de aceea publicul agreează și azi, după aproape opt decenii, filmul lui Wilder. Pentru că le arată individul însingurat, cu existență dulce-amăruie, cum au mulți. Este individul acela pe care l-am mai văzut și în cinematografia inocentă a lui Chaplin, în Modern Times, cel pe care multinaționala îl angrenează atât de bine în mecanism, încât el, sărmanul, pierde tocmai ceea ce îl făcea cu adevărat uman.

Eroii din The Apartment sunt, fără deosebire, oameni ai compromisului, personaje care cochetează uneori și cu morala, dar, de cele mai multe ori, nu. Fie că vorbim despre oameni cu funcții înalte și bani, fie despre simpli angajați rupți-în-coate, până la urmă toți fac dovada lipsei de verticalitate. Dincolo de costumele negre, cămășile apretate ori rochiile elegante zac suflete mici, lipsite de noblețe și repere stabile. Pentru ei, casele, lucrurile, oamenii, relațiile, locurile de muncă și sentimentele ajung simple mărfuri, care pot fi folosite în diverse trocuri.

Într-o lumea ca aceea din The Apartment, cei asemenea lui Bud sunt ușor coruptibili, bătuți de vânt. Bud, în felul lui, e un suflet sincer, dar rătăcit pe o mare zbuciumată. Își caută salvarea, dar, la fel ca tânărul bogat dintr-o narațiune biblică, nu știe dacă e gata să renunțe la tot pentru un drum nou și, eventual, nesigur. Bud este în primă fază o trestie rumegătoare, în sensul bovin, ascultător, blajin al cuvântului. Tace și face tot ce i se cere, chiar dacă uneori nu îi convine, chiar dacă ar vrea să pună capăt unor situații. Dar, datorită lui Fran (Shirley MacLaine, excelentă în rol), face pasul curajos spre statutul mai nobil de... trestie rumegătoare, în sensul „rumegării” atente a propriei vieți și a propriilor greșeli.

În final, Bud este pus în fața unei alegeri decisive pentru viitorul lui. Orice ar alege, oricum va pierde ceva. Dar oare nu este cazul multora dintre alegerile pe care le facem în viață? Din fericire, filmul e din 1960. Adică dintr-un timp când cei ce făceau filme nu se rușinau încă de happy-end-uri naive.