Ochi în ochi cu Dușmanul. Jurnal din Germania

Figura lui Denis de Rougemont (1906-1985) este importantă în peisajul intelectual european interbelic și postbelic. Fondator al unui curent filosofic, acesta a editat colecții de filosofie și a sprijinit curentul federalist, apărut la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicul larg din România a făcut cunoștință cu acest gânditor elvețian prin cele două volume de memorialistică publicate în 2018 de Editura Humanitas: Jurnalul unei epoci: 1926-1935 (Țăranul de la Dunăre. Jurnalul unui intelectual în șomaj) și Jurnalul unei epoci: 1935-1936. Jurnal din Germania.

Am sărit peste volumul întâi dintr-un motiv conjunctural – mi-a căzut în mână doar cel de-al doilea, dar și pentru că subiectele primului jurnal sunt mai personale, strict legate de autorul lor, de Rougemont. Al doilea volum este o analiză, la fața locului, a societății germane, făcută la câțiva ani după ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.

Cartea în sine este destul de scurtă, respectiv 110 pagini, dintre acestea jurnalul propriu-zis ocupând doar 66 de pagini, urmate de mai multe anexe. Majoritatea sunt adăugate după momentul „Munchen 1938”, cedarea unor părți din Cehoslovacia către Germania nazistă și ultima oprire înainte de declanșarea conflictului global, un an mai târziu.

De ce merită relatarea lui de Rougemont atenția noastră? În primul rând pentru abilitatea sa jurnalistică de a coborî în stradă și de a trece în revistă părerea cât mai multor persoane afectate de schimbarea de regim. Din funcția sa de profesor de limbi romanice, autorul a luat pulsul societății, vorbind cu studenții săi, cu intelectuali ai timpului, uitându-se în jur la muncitori, opozanți sau simpatizanți ai regimului nazist, și s-a străduit să-și formuleze gândurile într-un răspuns care să producă o dezbatere despre originea și sensul profund al autorității lui Hitler.

Un moment memorabil, redat în carte, este discursul lui Hitler la Frankfurt, orașul unde se afla de Rougemont. Acesta se pierde în mulțime pentru a vedea la cald reacțiile oamenilor față de Conducătorul lor. O face cu o anumită doză de poezie, dar și cu solemnitate, surprinzând un anumit ton mistic în toată desfășurarea aceea de forțe. Rezumă evenimentul în cuvintele următoare: „Nu, nu despre ură e vorba, ci despre iubire. Am auzit sufletul maselor horcăind de iubire, obscurul și puternicul horcăit al unei națiuni posedate de Omul cu zâmbet extatic – el, cel fără de prihană și de ascunzișuri, prietenul și eliberatorul de neînvins…” (p. 48).

De Rougemont trasează o linie prin care separă clar două Germanii: cea de dinainte și cea de după Hitler. Este fascinant să vezi, în cuvintele lui, toate schimbările impuse de regimul nazist și felul în care o societate normală a fost transformată, modelată după chipul unei ideologii. Nu în ultimul rând, un aport, cred eu, special, este trimiterea la mistică, la apelul la sacru al liderilor partidului, care a inundat fiecare palier al societății germane, producând niște efecte și consecințe pe care le cunoaștem cu toții.

Jurnalul unei epoci: 1935-1936. Jurnal din Germania este o carte scurtă, după cum spuneam, dar profundă, cu multe idei bine cântărite în cumpăna gândirii, despre un totalitarism și despre o supunere care pot trece dincolo de barierele acelei epoci. Rândurile lui de Rougemont sunt o lecție despre încrederea pe care o acordăm unui regim sau altuia, despre reacția pe care trebuie să o avem în fața ascensiunii unei ideologii cu potențial nociv și despre fațetele, mai bune sau mai rele, ale naturii umane.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii