Umi Matsuzaki este o tânără elevă, orfană de tată, care întâlnește un băiat, pe Shun Kamaza, și el orfan. Iar când o fată și un băiat se întâlnesc, în mod firesc se naște o poveste. Lansat de Studio Ghibli în 2011, From Up on Poppy Hill (titlul original este Kokuriko-zaka kara) nu se numără printre cele mai reușite filme de animație ale celebrului studio. Însă, chiar și așa, este totuși un Ghibli movie și beneficiază de mâna unor desenatori experimentați și de o coloană sonoră superbă (mă refer mai ales la melodia „Sayonara no Natsu”, interpretată de Aoi Teshima). Altfel spus, chiar și când nu sunt în cea mai bună formă, cei de la Studio Ghibli au cu ce să ne captiveze atenția. Povestea este plasată în anul 1963, când japonezii erau într-o nouă fază de recuperare după război. Conflictul se naște în jurul unei clădiri vechi, pe care elevii o folosesc pentru diferite activități extrașcolare (observații astronomice, experimente chimice, club de filosofie, redacția unui ziar publicat chiar de ei), dar pe care proprietarul intenționează să o demoleze pentru a face loc unei construcții noi, moderne, în vederea pregătirii pentru Jocurile Olimpice (ediția din 1964 a fost organizată la Tokyo). În esență, este vorba despre conflictul dintre tradiție și modernitate, dintre cei care cred în respectul față de valorile moștenite și cei care susțin că viitorul trebuie să se înalțe pe ruinele trecutului, astupându-le. „Nu există viitor pentru cei care se închină viitorului, uitând trecutul”, spune unul dintre personajele filmului în timpul unei dezbateri aprinse între cele două tabere. Filmul evidențiază dificultățile oricărei tranziții. Orice schimbare sau adaptare necesită timp, răbdare, dar mai ales eforturi comune. Noul caută să-și facă loc dând deoparte vechiul, iar vechiul se luptă să rămână în picioare și să-și păstreze relevanța. Acesta este fundalul celeilalte povești din film, o poveste de dragoste (spun „dragoste”, dar este o exagerare, nefiind un film din categoria romance) dintre doi tineri elevi – Uma și Shun, o poveste complicată de descoperirea unui detaliu important care are legătură cu părinții lor și care ar putea să ducă la ruptura legăturii lor. Filmul merită vizionat și pentru că evidențiază anumite particularități ale societății japoneze, lucruri care astăzi ar putea părea perimate – disciplină, asumarea responsabilității, respectul față de vârstnici și autoritate, respectul celor „de sus” față de cei „de jos”, prietenie, maturitate, loialitate. Poate că toate acestea ar trebui scrise cu majuscule, dată fiind importanța acordată lor în cultura japoneză. Mesajul este completat de culorile vii ale fundalurilor minuțios realizate, fie că este vorba despre interioare, fie că este vorba despre străzi, port, nave maritime plutind în zare. Poate că unii dintre spectatori vor considera că regizorul a insistat prea mult asupra unor detalii infime, ca de exemplu asupra mâncării. Umi este cea responsabilă în familie cu pregătirea hranei, iar modul în care se desfășoară gătitul, așezarea mesei și mâncarea alimentelor arată considerația japonezilor pentru mâncare. Am putea spune că filmul este o mică lecție de cultură niponă. From Up on Poppy Hill nu introduce personaje memorabile, cum ne-a obișnuit Studio Ghibli, iar când spun „memorabile” mă refer la faptul că multe dintre filmele realizate sau produse de Miyazaki înfățișează lumi fantastice și eroi pe măsură, dar se prezintă în fața publicului cu un mesaj optimist, respectiv că trebuie să privim cu încredere spre viitor, că indiferent câtă tristețe sau chiar tragedie a marcat trecutul, viitorul poate fi mai bun deoarece depinde încă de alegerile noastre. Echipa de scenariști l-a inclus pe celebrul Hayao Miyazaki, iar regia a fost semnată de fiul acestuia, Gorô Miyazaki. From Up on Poppy Hill a fost al doilea film regizat de Miyazaki Jr., după Gedo senki (aka Tales from Earthsea, 2006). From Up on Poppy Hill ar putea fi și un prilej pentru cei îndrăgostiți de animația tradițională de a vedea un film „în dulcele stil clasic”.