Tradiția filmelor a căror acțiune se petrece în închisori include multe titluri (Cool Hand Luke; The Shawshank Redemption; The Great Escape; Papillon; In the Name of the Father; Escape From Alcatraz ș.m.a.), unele devenite clasice, altele doar filme de duzină. Publicul e fascinat de poveștile din spatele gratiilor, fie ele despre evadări sau nu. Vă propun deci spre vizionare un film „de închisoare”: Le trou (1960).

Le trou (aka The Hole) este despre camaraderie, încredere, onoare, loialitate și trădare și, în esență, despre natura umană. În celula unei închisori este trimis un deținut nou, Claude Gaspard (interpretat de Marc Michel). Cei 4 locatari ai celulei nu sunt prea bucuroși de sosirea sa deoarece sunt pe punctul de a-și pune în aplicare un plan minuțios de evadare. Oare noul tovarăș de celulă se va dovedi de încredere? Li se va alătura în „proiect”? Sau vor trebui să scape cumva de el? Există mici indicii că povestea lui Gaspard nu este întru totul exactă, că nu le-a spus tot adevărul despre sine noilor colegi de detenție, însă dovedesc acestea că nu se poate avea încredere în el? La urma urmei, și el este în aceeași situație cu ei, ba, după câte se pare, închis pe nedrept.

Filmul se bazează pe romanul omonim al lui José Giovanni, inspirat de o poveste adevărată, și ne prezintă într-o manieră realistă eforturile deținuților de a găsi o cale de scăpare. Realismul poveștii a fost pus de diverși critici pe seama propriei experiențe a regizorului Jacques Becker, prizonier în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, realismul este dat și de faptul că filmările au fost realizate în penitenciarul La Santé, unde avusese loc tentativa de evadare din 1947, iar unii dintre interpreți au fost deținuți adevărați, nu actori. De fapt, Jean Keraudy, cel care îl interpretează pe Roland Darban, a fost unul dintre cei care au participat la tentativa de evadare, cu 13 mai devreme.

Îi vedem pe cei 5 deținuți extrem de vigilenți, ferindu-se de gardieni, atenți la cele mai mici detalii, motivați, ingenioși (veți remarca soluția pe care o vor găsi pentru măsurarea timpului), gata să-și asume riscuri. Secvențele în care încearcă să-și croiască drum prin zidurile de beton sunt poate prea lungi după gustul spectatorului de azi, însă sunt cu siguranță memorabile, creând o impresie puternică. Spațiile înguste, privirile mereu intruzive ale gardienilor (care verifică cu regularitate celulele, apărând uneori și prin surprindere), urgența aducerii la îndeplinire a planului, răutatea unora dintre gardieni (a se vedea scena cu gardianul care hrănește un păianjen), privirile intense pe care deținuții și le aruncă unii altora, căutând să comunice fără cuvinte sau să-și citească reciproc gândurile și intențiile – toate induc o tensiune care ține spectatorul cu sufletul la gură.

Timpul ocupă un loc important în filmul lui Becker. După cum spuneam, evadarea trebuie să aibă loc într-un anumit timp. Secvențele în care deținuții muncesc pentru a face o gaură în podea, apoi în zid, insistă asupra duratei necesare pentru atingerea scopului. Cronometrarea la minut, astfel încât gardienii să nu îi prindă pe picior greșit, este de asemenea crucială. Le trou este despre o misiune contratimp.

Finalul, ca în cazul filmelor mari, are un element-surpriză, care îi lasă pe spectatori să îi dea ei înșiși un sens, o interpretare, poate chiar să se întrebe dacă nu cumva au fost… trădați. Uneori este mai ușor să spargi un zid de beton decât să reușești să pătrunzi în mintea unui om, iar zidurile, spre deosebire de oameni, sunt ușor de înțeles. De fapt, la final, spectatorul se va întreba dacă individul se poate cunoaște cu adevărat pe sine însuși. Altfel spus, poți evada dintr-o închisoare, dar poți oare să evadezi din ceea ce ești?