Liiceanu: „Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”

Tragicul lui Gabriel Liiceanu a fost publicat inițial în 1975, la editura Univers. Cartea a apărut recent la Humanitas. Puteți citi în continuare un mic fragment, o perspectivă interesantă asupra unui text intrat în conștiința universală – Parabola fiului risipitor.

Cu fiul risipitor ne aflăm deja în fața unei alte structuri, căci rătăcirea a încetat să mai fie realizarea soartei în pofida idealurilor eroului: ea angajează acum întreaga sa personalitate și deține ca esențial momentul deliberării. Dacă ești fiu risipitor înseamnă că ai gândit aventura și că ființa întreagă ți-e pregătită pentru desprinderea de lumea celorlalți care fusese până mai ieri și-a ta, și pleci în lume împăcat cu gândul neîntoarcerii. Cu fiul risipitor mai întâi, rătăcirea și întoarcerea își schimbă locurile de până acuma; aventura a devenit legea eroului, iar nóstos-ul, neprevăzutul din el. Povestea cea adevărată a conștiinței (una pe care în filozofie a scris-o Hegel) o aflăm de-abia acum, pe această scenă a nóstos-ului și rătăcirii, populată de cele trei personaje ale parabolei biblice.

Tatăl: este metaconștiința înțeleaptă, deja învățată, onestă și nerepresivă, care-și va lăsa fiul să facă proba căminului ca propriul său adevăr. El a făcut pesemne experiența pe care fiul risipitor urmează s-o aibă și devine ca atare mediul cultural pozitiv ce recunoaște dreptul la rătăcire și acceptă întoarcerea ca împlinire.

Fratele fiului: este Odiseu, dar scutit de accidentul aventurii; este liniștea prozaică a egalității cu sine, Unul parmenidian vegetând în armonia nereflectată a unui cămin primit, nepierdut și neregăsit niciodată; este conștiința opacă și intolerantă a unei geografii spirituale limitate, necârtitor și cârtitor deopotrivă, adevăratul „Big Brother”.

Fiul risipitor: este desprinderea din starea monocelulară a identității mute și inconștiente; este ființa spirituală supusă examenului alterității; este conștiința pocăită care, prin confruntarea resimțită ca întinare, dobândește liniștea certitudinii de sine; este adevărul spiritului ca rezultat devenit, nóstos-ul care a făcut experiența pozitivă a rătăcirii ca rătăcire ce te învață și care, tocmai în măsura în care a cunoscut termenul mediu al înstrăinării ca aventură deliberată, a câștigat conștiința fermă a adevărului propriu și angajarea senină și nereticentă în slujba acestui adevăr. Fiul risipitor este conștiința care a cerut și primit dreptul la rătăcire și care a devenit fiu iubit ca înlăturând de la sine răul și falsul, experimentate însă și cunoscute ca atare. Fiul este împlinirea câștigată după o diversiune logică și etică.

 

(Fragment din Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, Humanitas, 2019, pp. 274-276)

Imagine: Cornelis Massjis Parabola fiului risipitor

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii