Kaștanka. De e câine, om de e...

A.P. Cehov, maestru al prozei scurte, ne spune prin intermediul Kaștankăi că dragostea își urmează propriile căi, oricât de lipsite de rațiune ar fi acestea, dar și că dragostea poate fi superficială.

Povestirea în 7 capitole Kaștanka a fost publicată de Cehov în 1887 și este despre o cățelușă care, în toiul iernii, se rătăcește de stăpânul ei, un tâmplar bețiv, dar este salvată de un circar binevoitor. Luată de mister George în casa lui, Kaștanka, „o corcitură între un șoricar și o cotarlă”, întâlnește aici un motan ursuz pe nume Fiodor Timofeici, un gânsac numit Ivan Ivanîci și o scroafă căreia i se zice Havronia Ivanovna, alături de care începe o viață nouă și capătă deprinderi noi.

Cățelușei i se oferă astfel prilej de a face comparație între cei doi stăpâni, cel de care s-a rătăcit – un bețiv care nu o hrănea adecvat și care o mai și bătea câteodată – și cel care a salvat-o – un dresor care o tratează cu blândețe, ca și pe celelalte animale ale sale, dar a cărui bunăvoință nu este deplin dezinteresată.

Kaștanka nu se numără printre cele mai reușite proze ale lui Cehov, fiind destul de previzibilă; cititorul aproape că poate anunța sfârșitul înainte de a-l citi, iar singurul său episod cu adevărat dramatic nu are în centru cățelușa, ci pe gânsacul Ivan Ivanîci. În schimb, prin Kaștanka este sugerată, poate, o superficialitate a relațiilor, cățelușa fiind capabilă să se adapteze (prea) rapid noilor circumstanțe, deși, uneori, amintirile îi trezesc nostalgii. Aici, pana lui Cehov a trasat cu nehotărâre profilul eroinei canine. Te întrebi: Cățelușa își iubește nespus vechii stăpâni? Iar dacă da, cum de pare totuși împăcată cu noua ei situație? Dacă viața sa cu tâmplarul nu era tocmai fericită, cum se explică finalul care amintește de victimele violenței domestice, care decid totuși să rămână alături de agresor?

Unii interpreți au văzut în eroina povestirii un simbol al celor care nu au sentimentul apartenenței, al acelora care nu se simt cu adevărat acasă niciunde, dar care se adaptează circumstanțelor noi, mulțumitori pentru ceea ce li se oferă. Și citez aici fraza următoare: „Prin intermediul acestui animal loial, Cehov a prezentat frumos situația migranților în țări străine, care sunt loiali noii lor patrii, dar au fost obligați să-și părăsească propria țară” (Faeze Rezazade et al, „A Sense of «Unhomeliness» in Anton Chekhov’s Kashtanka’s Vacillation between Two Worlds”).

O ultimă întrebare rămâne de pus... Putem vedea în Kaștanka omul? Aș spune că da. Kaștanka are ceva omenesc în ea, prin omenesc înțelegând ezitare, flexibilitate, ușurință în tratarea chestiunilor majore, incongruență interioară și așa mai departe. Kaștanka poate fi considerată și parabolă.

Povestirea lui Cehov e un text ușor de citit, potrivit și pentru copii sau mai ales pentru ei (de altfel, unele edituri au publicat-o, cu ilustrații frumoase, ca text pentru copii), fapt întărit de cele mărturisite într-un interviu de actrița Coca Bloos, care își amintea de poveștile pe care i le spunea bunica: „Care a fost prima mea poveste? Prima care mi s-a înfipt în suflet a fost Kaștanka lui Cehov. Când am redescoperit-o de curând într-un volum a fost așa, ca un strigăt, ca o revelație, ca o chemare pe care ai avut-o în copilărie.”

Povestirea Kaștanka a fost publicată în limba română de Editura Art în seria „Ferma animalelor” (a existat însă și o altă ediție, cel puțin una, publicată cândva de Editura ARC), traducerea din limba rusă purtând semnătura Antoanetei Olteanu. Ediția are și câteva ilustrații realizate de Ionuț Dulămiță, e hardcover și într-un format mic, ușor de plimbat (și citit) în metrou – spun asta din proprie experiență.