Nivelul global de dezvoltare al societății moderne a atins un vârf al prosperității materiale și al evoluției tehnologice mai înalt decât a fost vreodată în decursul istoriei, și totuși civilizația nu este lipsită de pericole grave, ce amenință însuși viitorul omenirii.
Epidemiile spirituale ale contemporaneității, întrebuințarea imorală a tehnologiei, derapajele etice și efectele devastatoare ale îndoctrinării ideologice sunt doar câteva dintre maladiile cronice care erodează progresiv societatea actuală. Konrad Lorenz trage un semnal de alarmă împotriva celor „opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, încercând să arate totodată și cauzele care au dus la declanșarea acestor stări maladive, precum și modul prin care omenirea ar putea fi tămăduită.
Konrad Lorenz este fondatorul etologiei moderne și laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1973. S-a născut în 1903 la Viena și tot acolo a studiat zoologia și medicina, devenind profesor de psihologie comparată la Königsberg, în 1940. Între 1950 și 1973 a fost director al Institutului de Fiziologie Comportamentală „Max Planck” din Buldern și, ulterior, a devenit coordonatorul Institutului „Konrad Lorenz” al Academiei Austriece de Științe.
În volumul Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Konrad Lorenz identifică „păcate” diferite, dar înlănțuite cauzal, ce ar putea duce la dispariția nu doar a patrimoniului cultural tradițional, ci și la eradicarea biologică a omenirii.
Primul dintre pericolele analizate este suprapopularea din marile orașe moderne, care produce fenomene de dezumanizare și alienare a relațiilor interumane. Aglomerarea din marile metropole diluează și estompează sentimentele umane adevărate, precum dragostea umană generală, empatia sau amabilitatea. Factorii de epuizare mentală și contactul permanent cu fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare din marile orașe declanșează fenomene de decădere, stări emoționale negative și comportamente în mod nemijlocit agresive.
Pustiirea spațiului vital, un alt „păcat” al omenirii civilizate, vine din faptul că progresul tehnologic accelerat declanșează vrând-nevrând preschimbări profunde, ce conduc adeseori la distrugerea totală a biocenozelor în care și de pe urma cărora omul trăiește. Vandalizând și pustiind natura vie ce o înconjoară și o susține, omenirea civilizată se amenință singură cu ruina ecologică. Un alt efect desprins în urma acestui proces barbar îl constituie alterarea sufletească. Rapida înstrăinare generală de natura vie e în mare măsură vinovată de abrutizarea estetică și etică a omului civilizat. Sentimentul de respect și de venerație propriu societăților tradiționale nu îi mai poate fi indus omului modern deoarece tot ce îl înconjoară este opera mâinilor sale, adeseori o operă ieftină și urâtă. „Chiar și perspectiva bolții înstelate îi e îngrădită orășeanului prin blocuri și poluare atmosferică.”
Întrecerea omenirii cu sine însăși are tendința de a distruge majoritatea valorilor create în decursul istoriei, cedând locul altor elemente, considerate mai „comerciale”. Covârșitoarea majoritate a oamenilor care trăiesc astăzi „nu mai consideră ca fiind valoros decât ceea ce îi duce la succes în cadrul unei concurențe fără milă, ajutându-i să-i depășească pe ceilalți oameni”. Trebuie să ne întrebăm ce anume îi cauzează omenirii de azi daune sufletești mai mari: lăcomia orbitoare de bani sau graba extenuantă? Astfel, remarcă Lorenz, cei care dețin puterea „urmăresc, indiferent de direcția lor politică, să le promoveze pe amândouă și să amplifice până la hipertrofiere acele motivații ce impulsionează omul către întrecere” (p. 34).
Dezvoltarea tehnologiei și a farmacologiei vine în întâmpinarea omului spre a-i îndeplini una dintre năzuințele general-umane, anume aceea de a evita neplăcerea, iar aceasta la dimensiuni nemaiîntâlnite. Omul modern a devenit intolerant față de orice situație de stimulare, provocatoare de neplăcere, lucru care îl determină să-și piardă disponibilitatea de a investi munca grea în acțiuni și proiecte care promit abia în viitor dobândirea unei satisfacții durabile. Evitarea asiduă a oricărei neplăceri face imposibilă bucuria. Nivelarea tuturor sentimentelor ale căror manifestări au amplitudini considerabile și oscilații profunde, prin intoleranța crescândă față de neplăcere, induce o stare de moarte termică a simțurilor. Plictiseala morții termice emoționale, de cele mai multe ori, își află tămăduirea în fața situațiilor-limită.
Un capitol însemnat din cartea sa, Konrad Lorenz îl dedică problematicii decăderii genetice a indivizilor unei societăți, care este pusă în legătură cu fenomenul creșterii infantilismului și criminalității în rândul tinerilor. Un om lipsit de norme de comportare socială matură, care rămâne într-o stare infantilă, devine automat un parazit al societății. Atitudinea disprețuitor-arogantă a tinerilor „iluminați științific” față de neprețuita comoară conținută de tradițiile și de tezaurul stabil de cunoștințe al omenirii duce la consecințe nefaste.
Subiectele tratate în acest volum sunt de o importanță urgentă pentru înțelegerea și combaterea pericolelor la care se expune societatea umană. Lectura cărții savantului Konrad Lorenz este mai mult decât necesară.
Volumul Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate (110 pagini) a apărut la editura Humanitas (2017), în colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”, iar traducerea din germană a fost realizată de Vasile V. Poenaru.
