Eseurile lui C. S. Lewis vin din două izvoare principale: propriile frământări ale autorului irlandez cu privire la religia sa și provocările întâlnite în confruntarea publică a creștinismului cu diverse curente sau persoane anticreștine.

Trec rapid în revistă câteva dintre acestea, care mi-au plăcut mai mult, fără a intenționa vreo secundă să las impresia că celelalte ar fi mai puțin interesante.

Primul text, intitulat „Mădulare unii altora”, pornind de la o binecunoscută metaforă paulină, analizează o realitate care, astăzi, este chiar mai actuală decât la data la care Lewis l-a scris: individualismul ce se manifestă chiar și în biserică, în condițiile în care Noul Testament prezintă această instituție ca pe un Trup în care fiecare participant are un rol unic, similar cu acela pe care îl are un organ în organismul uman. Metafora, vor spune unii, sugerează că, până și în biserică, între membri nu se stabilește o egalitate perfectă, după cum un deget de la picior nu are aceeași importanță pe care o are stomacul. Apologetul englez nu se teme însă de astfel de dificultăți ridicate la fileu de textul biblic, ci folosește prilejul pentru a aprofunda cunoașterea relațiilor interumane și a relației Dumnezeu-om.

În scurtul text „Despre iertare”, Lewis ne atrage atenția că, deși putem avea impresia că știm ce este iertarea, ce înseamnă să iertăm și cum să Îi cerem iertare lui Dumnezeu, există riscul de a avea o înțelegere eronată cu privire la subiectul acesta. Ideea cea mai frumoasă a eseului este aceea că iertarea presupune să treci peste ceea ce nu poate fi trecut, iar în lumina acestui gând și a realității cotidiene, s-ar putea să descoperim că iertarea este încă departe de practica noastră creștină.

Eseul pe care îl prefer din volum, intitulat „Ultima noapte a lumii”, se referă la o chestiune care, în spațiul mai larg al lumii creștine, rămâne adeseori doar un apendice în cărțile de teologie, fără un impact real, vizibil, asupra vieții creștinilor. Este vorba despre a doua venire a lui Hristos. „Totuși, consider că e cu neputință să păstrăm într-o formă recognoscibilă credința noastră în Dumnezeirea lui Hristos și în adevărul revelației creștine, abandonând sau neglijând cu îndărătnicie făgăduința, ba chiar amenințarea Întoarcerii”, afirmă Lewis la începutul eseului (p. 78). Așteptări fierbinți, calcule profetice eronate, texte apocaliptice, „semne” ale sfârșitului, moraliști și zeflemiști — autorul le trece în revistă pe toate, căutând printre ele drumul către ceea ce este adevărat în ce spune Biblia despre evenimentul care ar trebui să marcheze împlinirea planului lui Dumnezeu cu istoria lumii noastre.

Are rugăciunea vreun rost, vreo putere? Răspunsul la întrebarea aceasta este căutat de Lewis în textul intitulat „Eficacitatea rugăciunii”, semn că renumitul scriitor a fost preocupat nu doar de „chichițe” teologice, ci și de aspectele cele mai practice ale creștinismului de la sol, de la firul ierbii.

În ultimul eseu, cel care dă titlul volumului, autorul se referă la o chestiune care, astăzi, trece nevăzută, într-atât s-a împământenit, dar care, la momentul respectiv, era probabil un subiect mai fierbinte. Este vorba despre critica biblică, despre noile abordări teologice de tipul „Rudolf Bultman”, prin care se încerca „demitologizarea” Bibliei, adică identificarea în textul biblic a ceea ce era cât de cât adevărat, presupunând astfel că Biblia conține și numeroase inexactități și legende. Lewis subliniază cât de păgubos poate fi modul acesta de lectură a Bibliei atât pentru teologie, cât și pentru practica creștină.

Evident, eseurile autorului sunt presărate cu numeroase aluzii la texte și autori clasici, făcând încă o dată dovada erudiției sale și transformând ceea ce ar fi putut fi doar niște predici în eseuri sclipitoare, cu idei care stimulează gândirea (și, eventual, practica) cititorului.

Cele 8 eseuri din volum au fost fie prezentate oral în anumite ocazii, fie tipărite în diverse publicații. Demersul apologetic al lui C.S. Lewis este unul eficient, chiar și pentru cititorul de azi, deoarece, înainte de toate, acesta a căutat răspunsuri pentru el însuși, pentru mintea și sufletul lui. Tocmai de aceea, cuvintele sale sunt pline de energie, de viață, de umor, de convingere.

Cu drag, Florin Bică, o ferigă cugetătoare