Divinului Hadrianus Augustus, Părinte al Patriei. Marguerite Yourcenar

Marguerite Yourcenar s-a născut în 1903 la Bruxelles, însă și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța, Italia și Grecia, urmând ca, după Al Doilea Război Mondial, să se stabilească definitiv în Statele Unite ale Americii, pe insula Mount Desert, unde își va trăi ultima parte a vieții, până în 1987. La data de 6 martie 1980 a devenit prima femeie aleasă membru în Academia Franceză. Dintre romanele istorice care i-au adus recunoașterea și faima internațională, Memoriile lui Hadrian (Memoires d’Hadrian, 1951) și Piatra Filosofală (L'Œuvre au noir, 1968) ocupă un loc fundamental atât în opera autoarei, cât și în istoria literaturii secolului XX.

Memoriile lui Hadrian reprezintă un adevărat monument de artă literară: regăsim atât perspectiva istorică, caracterizată de rigoare științifică, reconstituind cu fidelitate evenimentele istorice din viața lui Hadrian, cât și o dimensiune filosofică, plină de înțelepciunea și pacea interioară a stoicismului, precum și un substrat poetic, fiecare pagină fiind încărcată de un lirism rar întâlnit. Autoarea a descris cu extraordinară minuțiozitate și impresionantă măiestrie universul interior al omului care a fost Hadrian, cu dramele, neliniștile și suferințele sufletului său.

De ce această fascinație pentru împăratul Hadrian? În Carnetul de note al romanului, Marguerite mărturisește: „Am regăsit într-un volum al corespondenței lui Flaubert, foarte citit și subliniat de mine prin 1927, fraza de neuitat: «Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat.» O mare parte din viața mea avea să se scurgă încercând să definesc, apoi să zugrăvesc pe acest om singur, legat de altminteri de tot ce-l înconjura.”

Împăratul Hadrian, deși succesor al lui Traian, a avut o viziune diametral opusă în ceea ce privește conducerea Imperiului Roman. Renunțarea la campaniile de cucerire începute de Traian a însemnat instaurarea unei păci durabile, în special cu parții și cu principii turbulenți din afara hotarelor Imperiului – „Pacea era pentru mine un țel, nicidecum un idol” (p. 75). A răspândit atât în Occident, cât și în Orient legiuni de-a lungul frontierelor întărite (limes), care au fost reinstaurate din ordinul său, ele asigurând pacea și siguranța, dar și teama de legiunile romane în rândul celorlalte popoare. A consolidat comerțul în fiecare provincie romană după specificul ei și a creat legături comerciale cu cele mai îndepărtate colțuri ale lumii: China, Indonezia, India sau Africa. Din cei douăzeci și unu de ani de domnie, împăratul Hadrian și-a petrecut mai mult de jumătate din ei în cuprinsul teritoriului, în campanii militare, vizite de lucru, supraveghind atent întreaga activitate desfășurată în imperiu:

„Din douăzeci de ani de putere, doisprezece i-am petrecut fără domiciliu stabil, ocupam rând pe rând palatele negustorilor din Asia, echilibratele case grecești, frumoasele vile dotate cu băi și încălzire centrală ale rezidenților romani din Galia, colibe sau ferme. Dintre toate, rămânea mereu preferat cortul ușor cu arhitectura lui de pânză și frânghii… Provinciile, aceste mari unități oficiale cărora eu însumi le-am ales emblemele: Britania șezând pe stâncă sau Dacia cu sabia ei curbă se detaliau pentru mine în păduri umbroase unde căutam răcoarea, în fântâni din care băusem, în oameni întâlniți întâmplător la popasuri, în chipuri cunoscute, câteodată îndrăgite. Știam fiecare milă a drumurilor noastre, poate cel mai frumos dar pe care Roma l-a făcut pământului. Moment de neuitat era cel în care șoseaua se oprea într-o coastă de munte, când trebuia să te salți peste prăpăstii la rând, din țanc în țanc, ca să privești răsăritul soarelui de pe un pisc al Pirineilor ori Alpilor” (pp. 94, 95).

Memoriile lui Hadrian, alcătuite sub forma unei întinse epistole adresate lui Marcus, reprezintă un tip de creație literară greu de clasificat, fiindcă nu se poate rezuma cu precizie conținutul său. Pe lângă expunerea riguroasă a vieții politico-militare a împăratului, se găsesc aproape în fiecare pagină propoziții încărcate de reflecții interioare – „Morala  e o convenție particulară, decența e o chestiune publică; orice licență prea bătătoare la ochi a fost întotdeauna pentru mine indiciul proastei calități” (p. 81) –, trăiri profunde, marcate de resemnare în urma vârstei înaintate a lui Hadrian – „am șaizeci de ani, vârstă când pentru fiecare om viața înseamnă o înfrângere acceptată” – și a hidropiziei la inimă, boală cu care a fost diagnosticat de medicul său Hermogenes – „Voiam să mor, dar nu voiam să mă sufoc; boala te dezgustă de moarte; vrei să te faci bine, ceea ce înseamnă într-un fel că vrei să trăiești. Slăbiciunea, suferința, miile de mizerii trupești descurajează însă curând pe bolnav de a mai încerca să urce din nou panta: te saturi de răgazurile care sunt tot atâtea curse, de puterile șovăitoare, de elanurile frânte, de necontenita așteptare a următoarei crize” (p. 213) –, sau confesiuni calme, lucide și resemnate – „Când îmi privesc viața, mă îngrozesc cât de lipsită de formă se arată. Existența eroilor, cea povestită, e simplă; ea merge direct la țintă ca o săgeată. Majorității oamenilor îi place să-și rezume viața într-o formulă, uneori într-o lăudăroșenie sau văicăreală, cel mai adesea reproșând altora nereușita lor; (…) Viața-mi are contururi mai puțin sigure. Cum se întâmplă de obicei, mă pot defini mai exact prin ceea ce n-am fost: bun soldat, nu însă mare capacitate militară, amator de artă, dar nu artistul ce Nero, în clipa morții, credea că fusese, capabil de crime, dar nu acoperit de ele. În ce mă privește, am trecut rând pe rând prin toate pozițiile extreme fără să zăbovesc în niciuna; viața m-a făcut mereu să lunec. Și totuși nici nu mă pot lăuda, ca un lucrător sau hamal virtuos, cu o existență dusă pe linia de mijloc” (p. 20).

Volumul Memoriile lui Hadrian reprezintă întâlnirea-eveniment din viața fiecărui cititor. Cea dintâi ediție a romanului – de care m-am folosit pentru scrierea acestor rânduri – a apărut în 1983 la editura Cartea Românească, în excelenta traducere realizată de Mihai Gramatopol. Următoarea ediție a apărut la editura Humanitas, în colecția „Raftul Denisei”, în anul 2015, fiind reeditată în aceeași traducere.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii