Istoric apreciat și controversat deopotrivă, profesorul Lucian Boia face parte din „autorii Humanitas”, editura publicându-i numeroase cărți, studii și eseuri. Fragmentul de mai jos, extras din una dintre cărțile sale, ne vorbește despre un moment esențial al istoriei României – Decembrie 1989.
A fost revoluție, așa cum i se zice? A fost mai curând o simplă revoltă populară? Sau o lovitură de stat, care a confiscat revolta, răpindu-i șansa de a se transforma cu adevărat într-o revoluție? Au fost în fapt toate acestea adunate și amestecate: și revoltă populară, și lovitură de stat, și revoluție!
Revolta populară este greu de contestat sau de relativizat. Argumentul că n-ar fi fost întru totul spontană, ci stimulată de „complotiști” din interior sau de servicii secrete din afară, nu schimbă (admițând că s-ar dovedi asemenea scenarii) nimic din amploarea ridicării populare. Au ieșit în stradă, primejduindu-și libertatea și chiar viața, sute și sute de mii de oameni. Nimeni n-ar fi putut să-i împingă dacă ei n-ar fi fost gata să o facă.
La fel de evidentă este și lovitura de stat. Bineînțeles că a fost o lovitură de stat, pe fondul revoltei populare. Mulțimea n-avea nici program, nici conducători. Societate civilă structurată nu exista în România, sau se reducea la câțiva disidenți. Puterea au luat-o alții: tot comuniști, din eșalonul doi, sau care fuseseră marginalizați, dintr-un motiv sau altul, de Ceaușescu și eventual „umanizați” printr-o lungă „traversare a deșertului”.
A fost, totuși, o revoluție – deși negată de unii pe motiv că tot comuniștii au rămas la putere. Nici o revoluție nu se împlinește însă într-o zi. Revoluția nu e un moment, ci un proces. Decembrie 1989 e punctul de plecare al unui șir de transformări care a dus de la România comunistă la România de astăzi. Poate să ne placă sau nu rezultatul, dar odată ce România arată în prezent cu totul altfel decât în 1989 înseamnă că am trecut printr-o revoluție.
Oricât ar părea de ciudat, nu a fost însă în punctul său de plecare o revoluție anticomunistă. A avut, desigur, și o asemenea dimensiune, rămasă însă minoritară. Oamenii, în majoritatea lor, s-au revoltat din motive mai curând „alimentare” decât filozofice. Nu împotriva comunismului ca sistem, ci ca răspuns la insuportabila deteriorare a condițiilor de trai, vinovat nefiind socotit neapărat regimul, ci Ceaușescu. Dovezile unei asemenea afirmații? Le vom avea foarte repede, din păcate…
(Fragment din Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), Humanitas, 2016, pp. 190-192)
Imagine: Mona Edulesco – Revoluția română
