Deși au trecut 30 de ani de la Revoluție, România este încă o democrație tânără, cu multe lipsuri. Dincolo de nostalgiile după Epoca de Aur și de tentativele de a transforma statul de drept într-o platformă ce servește interese personale ori de grup, se remarcă și o lipsă a cetățenilor țării. Aceștia au o cunoaștere deficitară a termenilor și mecanismelor care definesc România democratică.

Cauzele sunt mai multe, sistemul de educație defectuos și lipsit de atractivitate putând fi cireașa de pe tort. Adevărul este că puțini dintre locuitorii României ar putea să explice noțiunile politice elementare care au devenit realitate odată cu prăbușirea regimului comunist, ca urmare a Revoluției din 1989.

Într-un astfel de climat, cartea profesorului Cătălin Avramescu, Cum alegem? Un portret al democrației pe înțelesul tuturor (Humanitas, 2016), vine ca o reacție normală și un ajutor necesar. Autorul, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, instruit în diverse instituții de învățământ din Budapesta, Edinburgh, Reykjavik și la UCLA, este versat în cunoașterea diverselor probleme ridicate de domeniul politicii și este în măsură să ofere un ghid pentru completarea lacunelor publicului cititor.

Cartea, după cum recunoaște autorul în introducere, s-a născut tocmai din faptul că oamenii votează sau își formează opinii politice fără a avea în spate o conștiință formată, o înțelegere a termenilor și puterea de a argumenta de ce susțin, de exemplu, un partid și nu altul. Cititorul curios va reuși să descopere profunzimile acestei stări de fapt, trecând mult dincolo de ceea ce televiziunile prezintă în emisiuni cu dezvăluiri senzaționale.

Fără a fi un tratat de politică, Cum alegem­? este o carte care deschide ochii. Principala ei funcție, cred eu, este tocmai de a familiariza cititorul neavizat cu marile cuvinte ce explică procesul democratic și principiile ce stau în spatele acestuia. Autorul, ca un bun profesor, atrage atenția asupra cuvintelor-cheie prin majuscule. Termeni precum STAT DE DREPT și BOICOT sunt explicați succint în paginile cărții.

Insist asupra unui aspect, nedorind să trezesc așteptări nerealiste în unii dintre cititorii acestui text. Într-o carte de 120 de pagini nu se poate explica în întregime un subiect precum „democrația”. Capitolele, purtând titluri ca „Democrație și națiune”, „Libertatea” sau „Dreptul la revoluție”, se întind pe o pagină și jumătate, maximum două. Ele servesc ca introduceri, ca metode de a revizui ceea ce știai sau de a înțelege rapid concepte care, altminteri, ar putea fi explicate în volume voluminoase. Probabil cea mai profitabilă experiență ar fi cea a unei lecturi individuale, urmată de o discuție într-un grup. Astfel, ceea ce e prins din câteva fraze ar putea fi extins și interiorizat de cei care doresc să înțeleagă ce este o democrație adevărată.

O resursă folositoare și bine primită este bibliografia de la finalul cărții. Aceasta conține zeci de titluri și autori care, dacă ar fi citiți, ar completa semnificativ baza deja formată. Desigur, accesul la multe dintre aceste cărți, netraduse în limba română, ar fi dificil.

Democrația nu este cel mai bun sistem de conducere, se pare. Are minusurile ei. Dar este sistemul cel mai capabil să ofere un gram de siguranță, de liniște și de protecție. De aceea este esențial ca noi, cetățenii, să o înțelegem, să o putem explica și să o apărăm de fiecare dată când este în pericol. Astfel le-am putea vorbi copiilor noștri despre democrație ca despre o realitate prezentă, nu ca despre un fapt istoric.