Prima ediție a cărții 20 de ani în Siberia, de Anița Nandriș-Cudla, a fost publicată de Editura Humanitas în anul 1991, când, pe adresa redacției, manuscrisul a ajuns însoțit de o scrisoare. Fără să fi cunoscut modificări majore, volumul a fost republicat recent, în 2016, la aceeași editură.

Cartea prezintă memoriile unei țărănci din Bucovina, care, fără să fi fost vinovată și fără să fi avut parte de vreo judecată, a fost ridicată de KGB în miez de noapte, împreună cu cei trei copii ai ei, separată de soț și deportată în adâncurile Siberiei înghețate, dincolo de Cercul Polar.

În această sălbăticie siberiană, femeia a luptat pentru supraviețuire nu mai puțin de 20 de ani. Această mamă extraordinară și-a ocrotit copiii cu prețul vieții, dovedind o putere de sacrificiu și o rezistență morală de excepție. E greu de spus în câteva cuvinte ce a îndurat... A renunțat la propria hrană în favoarea copiilor, a străbătut zeci de kilometri prin tundră în căutarea unor fructe cu care să-și salveze copiii de scorbut, a învațat să conducă sania cu câini și să facă din părul acestora îmbrăcăminte pentru copii. A intrat de două ori în comă și tot de atâtea ori a revenit la viață, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copiii săi și credința în Dumnezeu.

După aproape două decenii de surghiun, această femeie demnă și-a trimis copiii spre Moscova lui Hrusciov, pentru a-și dovedi nevinovăția și a-și căuta drepturile. Au urmat multe peripeții prin tribunale, obținând în cele din urmă documente din care rezultă că, ea și copiii, au stat 20 de ani în Siberia din greșeală. A urmat reabilitarea.

Bătălia pentru supraviețuire a luat sfârșit, însă Anița nu și-a putut găsi liniștea decât după ce a depus o mărturie scrisă asupra crimelor comunismului. Cu aceleași mâini cu care a tors păr de câine în Siberia a luat condeiul pentru a-și mărturisi calvarul, scriind 360 de pagini, ca un poet. I-a încredințat manuscrisul unuia dintre nepoți, în 1982, la Cernăuți, rugându-l să-l ducă peste graniță, în România, și cerându-i să promită că îl va face cunoscut.

Cartea, deși scrisă de o persoană care a făcut doar trei clase, este de un lirism deosebit, limbajul părând din vremea lui Ion Creangă. 20 de ani în Siberia este un volum pe care nu îl poți lăsa din mână, dar nu doar datorită limbajului vechi și curat, ci și datorită faptului că autoarea nu își plânge soarta și nici nu se laudă că a înfruntat curajoasă intemperiile vieții. Textul ei este doar o mărturie sinceră și fără ocolișuri a faptelor, a crudelor fapte... O asemenea relatare, lipsită de tânguiri justificate la urma urmei, fără un cuvânt prin care să dorească răul asupritorilor săi este ieșită din comun.

Scriitorul Ștefan J. Fay mărturisea despre 20 de ani în Siberia: „o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei, multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc.”

La rândul său, Monica Lovinescu o descrie ca pe „o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.”

Cartea Aniţei Nandriș-Cudla a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga” (1992).

Articol de Raisa Dobrescu