1001 de nopți bucureștene. Podul Mogoșoaiei

Francezii au Champs-Élysées, austriecii au Mariahilfer Strasse, iar rușii au Nevski Prospekt. Marile orașe se dezvoltă în jurul unei străzi, al unui nucleu în care își duc viața cetățenii importanți. Politicieni, artiști, negustori, militari – toți bat la pas străzile respective, parcă impregnându-le de greutatea deciziilor pe care le iau.

Fără doar și poate, noi, românii, ne putem lăuda cu Calea Victoriei, principala arteră a Bucureștilor, renumită pentru importanța sa istorică și pentru clădirile și însemnele ce șoptesc încă despre marile fantome ale trecutului, prezente acolo. Uneori însă este greu să găsești drumul cel bun fără un ghid. Ei bine, Calea Victoriei are un ghid pe propria măsură.

Gheorghe Crutzescu, diplomat născut într-o familie boierească de rang mediu, publică în anul 1943, la Editura Socec, o cărțulie numită Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, iar ecoul acesteia ajunge până astăzi, cale de multe reeditări, amintind-o pe cea din 1987, la Editura Meridiane, dar mai ales pe cea din 2014, la Editura Humanitas (aceasta din urmă, într-o ediție de lux).

De ce ar fi de recomandat o asemenea carte? Pentru că face istoria palpabilă, ușor de apucat și chiar mai ușor de reținut. Dincolo de descrieri sterpe ale evoluțiilor orașului, Crutzescu trage cortina și ne arată istoria în toată splendoarea ei, prin intermediul actorilor care au umplut această scenă, Calea Victoriei.

Ca o călăuză, autorul ne poartă pașii prin locuri de mult uitate, rememorând chipuri de mult adormite, dar care, la vremea lor, făceau orașe să tremure sau ochii să lăcrimeze de râs ori de plâns. Tragem cu urechea la bârfele vremii și auzim tot felul de detalii despre cei care ne zâmbesc din cărțile de istorie.

Cu ușurința unui pictor și cu minuțiozitatea unui arheolog, Cretzulescu ne transpune într-un București aproape legendar, pierdut azi din neglijență sau rea-voință, dar și datorită unui progres neîncetat. Începem călătoria, plini de praf și de murdării, pe un pod al Mogoșoaiei, din lemn, pe care îl străbatem în goana trăsurilor boierești. Cinăm cu mai-marii momentului și suntem impresionați de hainele lor turcite, în timp ce gustăm bunătățile Orientului.

Ne trezim apoi prinși în mulțimea bărbaților în frac și a femeilor care mai de care mai cochete și îmbrăcate ca la Paris. Drumul duce spre Teatrul Național, spre Capșa sau Grand Hotel de boulevard. Timpul trece repede de tot și, pe calea asfaltată, apar mașinile care aleargă spre Șosea.

Acesta este o descriere făcută mai degrabă pentru a stârni curiozitatea decât pentru a oferi răspunsuri. Doar cel care va citi cartea, va afla. Ce? O mulțime de detalii, o mulțime de povești ale unor oameni care au trăit, au visat și au biruit. Oameni pentru care orașul acesta și strada aceasta au fost casă. Din când în când, am putea să ne uităm în jurul nostru și să ridicăm pălăria, când avem impresia că dăm nas în nas cu amintirea unui strămoș de-al nostru. Cartea ne arată de unde am plecat și unde am putea ajunge.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii